UNESCO| 20 septembrie - Ziua Internaţională a Sportului Universitar
Sursa foto:stiriletvr.ro Vizualizari:

UNESCO| 20 septembrie - Ziua Internaţională a Sportului Universitar

În fiecare an la 20 septembrie, Ziua Internaţională a Sportului Universitar se sărbătoreşte începând cu anul 2016. Proclamată oficial de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), Ziua Internaţională a Sportului Universitar are scopul de a crea legături între universităţi şi comunităţile locale, sportul, activitatea fizică şi viaţa sănătoasă jucând în acest sens un rol principal, potrivit site-ului Federaţiei Internaţionale a Sportului Universitar (FISU), www.fisu.net, citat de Agerpres.

În 2015, Federaţia Internaţională a Sportului Universitar a propus UNESCO să recunoască la nivel internaţional o zi dedicată sportului universitar. Propunerea a fost aprobată de statele membre UNESCO la cea de-a 38-a sesiune a Conferinţei generale de la Paris din noiembrie 2015, iar la 20 septembrie a fost declarată astfel Ziua Internaţională a Sportului Universitar. Această dată coincide în majoritatea ţărilor din întreaga lume cu începutul anului universitar şi este, de asemenea, data primelor Campionate Mondiale Studenţeşti din 1924.

Prin dedicarea unei zile pe an universităţilor şi sportului, FISU, formată din 167 federaţii sportive universitare naţionale care reprezintă câteva sute de instituţii de învăţământ superior, îşi propune să atragă atenţia asupra rolului cheie pe care universităţile îl pot şi trebuie să îl joace pentru a face faţă provocărilor privind culegerea şi transmiterea cunoştinţelor, precum şi, mai ales, politica socială şi economică la nivel local, naţional şi internaţional, notează https://en.unesco.org/events/international-day-university-sport-0.

Prin acest eveniment, FISU implică tot mai mulţi sportivi universitari şi organizaţiile membre în activităţile dedicate sărbătoririi acestei zile, nu doar pentru promovarea evenimentelor sportive, ci şi pentru a crea o dezbatere despre sportul universitar şi de a promova valorile federaţiei de profil, menţionează https://www.fisu.net/fisu/about-fisu/international-day-of-university-sport. Ziua Internaţională a Sportului Universitar reprezintă, de altfel, o platformă de schimb de idei, cele mai bune practici, provocări şi oportunităţi în cadrul sportului universitar din întreaga lume. Sărbătorirea acestei zile reprezintă, totodată, o oportunitate cu privire la dezbaterea asupra problemelor cheie legate de dezvoltarea sportului şi a mişcării sportive universitare la nivel mondial, precum şi de conştientizare a importanţei sportului în instituţiile de învăţământ.

Ziua Internaţională a Sportului Universitar face parte din cadrul unui proiect educaţional multidisciplinar cu impact asupra necesităţii îmbunătăţirii programelor de educaţie fizică şi sportivă cu scopul de a încuraja incluziunea socială, integrarea minorităţilor şi antidopingul, combaterea bolilor netransmisibile şi dezvoltarea continuă a cercetării ştiinţifice în domeniul educaţiei fizice şi sportului, luând în considerare dobândirea şi transferul de cunoştinţe, precum şi politicile sociale şi economice la nivel internaţional, menţionează site-ul Asociaţiei Europene a Sportului Universitar, www.eusa.eu.

Încă de la înfiinţarea sa în 1949, Federaţia Internaţională Sportivă Universitară este motorul cheie pentru a extinde rolul şi acoperirea sportului universitar din întreaga lume. FISU consideră că valorile sportive şi practica sportivă funcţionează în armonie perfectă în cadrul studiilor universitare. FISU oferă posibilitatea studenţilor din întreaga lume de a practica sport. Sănătatea, bunăstarea şi experienţele pe care studenţii le câştigă din sport îi ajută să devină, mai târziu, conducători exemplari în societate.

În România, Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar (FSSU) este membră FISU, fiind fondată prin Hotărârea nr. 1239/1996. În organizarea Federaţiei Internaţionale de profil, în România au fost organizate Jocurile Universitare de iarnă de la Poiana Braşov (1951), Universiada de vară de la Bucureşti (1981), precum şi Campionatele Mondiale Universitare de tenis de masă (1971), şi de handbal (1975 şi 1987), toate trei având loc în Capitală. De asemenea, în 1981, la Bucureşti a avut loc Conferinţa europeană a sportului universitar (CESU).
Similare
RECOMANDĂRI