ACTUALITATE

Un lucrător medical, în vârstă de 49 de ani, a decedat în urma infecţiei cu coronavirus

post-img

Republica Moldova pierde încă un lucrător medical, din cauza coronavirusului. Anunţul a fost făcut de Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.

„Comunitatea academică a USMF „Nicolae Testemiţanu” exprimă condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune familiei, rudelor şi colegilor, în legătură cu trecerea prematură în eternitate a Angelei Şcvîrov, asistent medical igienist la Centrul de Sănătate Publică din Soroca, subdiviziunea Floreşti, care a decedat din cauza complicaţiilor survenite în urma infectării cu COVID-19 la vârsta de 49 de ani”, se spune în anunţul USMF. 

Acesta este al 64-lea lucrător medical din R. Moldova care pierde lupta cu coronavirus.