ACTUALITATE

Un liceu din Bălţi va fi eficientizat energetic, graţie sprijinului Uniunii Europene

post-img

La Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Bălţi se află în plină desfăşurare lucrările de sporire a eficienţei energetice, executate în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană

Potrivit Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, în prezent, la liceu au loc lucrări interioare şi exterioare de renovare a pereţilor, relatează Moldpres. De asemenea, urmează să fie înlocuite geamurile vechi care au mai rămas şi  finalizată reconstrucţia acoperişului. Anterior, la instituţia de învăţământ au fost montate reţelele electrice şi cele de alimentare cu apă, precum şi sistemul de încălzire şi de ventilare.

Specialiştii ADR Nord au verificat progresul lucrărilor de construcţie şi montaj. „Lucrările au început în ianuarie curent, iar, până în prezent, au fost valorificate circa 30% din bugetul proiectului”, indică ADR Nord.

În urma implementării proiectului, consumul anual normat de energie în instituţia de învăţământ se va reduce, potrivit estimărilor, cu 547 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 – cu 125 tone. Ca rezultat al măsurilor de eficienţă energetică, circa 900 de elevi şi 80 de profesori şi personal auxiliar vor beneficia de condiţii de educaţie îmbunătăţite şi de un mediu de studii confortabil.

Costul total al lucrărilor de construcţii-montaj în cadrul acestui proiect se cifrează la 19,70 milioane lei, din care 19,57 mln lei reprezintă finanţarea Uniunii Europene, prin intermediul ADR Nord, şi 132,680 lei –cofinanţarea din partea Primăriei Bălţi.

Proiectul „Sporirea eficienţei energetice a Liceului Teoretic "Dimitrie Cantemir" din municipiul Bălţi” este finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de ADR Nord şi proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL).