ACTUALITATE

Un grup de tineri cere autorităţilor suplimentarea orelor şcolare dedicate înfiinţării Sfatului Ţării

post-img

La 100 de ani de la fondarea Sfatului Ţării, tinerii de la organizaţia „UNIREA - ODIP” cer Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, suplimentarea orelor şcolare dedicate înfiinţării şi activităţii Sfatului Ţării.

Potrivit lui Vlad Bileţchi, preşedintele organizaţiei este necesar ca tânăra generaţie să cunoască şi să marcheze acest eveniment important pentru istoria neamului nostru. În acest sens solicităm printr-un demers:
  • Organizarea unor activităţi de marcare a 100 de ani de la constituirea Sfatului Ţării în incinta instituţiilor de învăţământ pre-universitare;
  • Lecţii deschise, ore de clasă, gazete de perete şi esee dedicate istoriei Sfatului Ţării;
  • Ore suplimentare de istorie şi dirigenţie, în care profesorii vor aprofunda cunoştinţele elevilor cu privire la înfiinţarea şi activitatea Sfatului Ţării.
„Considerăm că dacă în fiecare instituţie de învăţământ vor fi organizate astfel de activităţi, tinerii ar deveni mult mai informaţi şi ar conştientiza necesitatea promovării celor mai importante valori ale neamului, precum spiritul patriotic, cultura, limba română. Mizăm mult pe receptivitatea autorităţilor şi sperăm ca acest demers să fie un prim pas pentru ca tânara generaţie să cunoască în detalii adevărata istorie a neamului nostru”, a declarat preşedintele „ a declarat Bileţchi.

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la înfiinţarea Sfatului Ţării - primul for legislativ al Basarabiei - care a avut un rol determinant în înfăptuirea Unirii Basarabiei cu România.