ACTUALITATE

Un funcţionar public a ajuns în vizorul ANI, după ce acesta nu şi-a declarat averea

post-img

În perioada 23 august - 03 septembrie 2021, Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) a iniţiat opt controale, a emis patru acte de constatare, a pornit patru cauze contravenţionale şi oferit soluţii pentru 12 conflicte de interese.

Astfel, în perioada vizată, au fost demarate cinci controale pe avere. Două dintre procedurile de control a fost iniţiate în baza unor investigaţii jurnalistice, în care sunt vizaţi un director general a unei autorităţi publice centrale şi ex-preşedinte de autoritate publică autonomă.

De asemenea, averile a doi funcţionari publici cu statut special din cadrul Serviciului Vamal şi IP Edineţ al Inspectoratului General de Poliţie şi a unui consilier din raionul Edineţ vor fi verificate de către inspectorii de integritate. Un primar din raionul Rezina este anchetat pentru un posibil conflict de interese admis în funcţia sa.

Patru încălcări au fost identificate de către inspectorii de integritate. Un funcţionar cu statut special din cadrul IP Criuleni a încălcat regimul juridic al declarării averii, iar un funcţionar public din cadrul unei primării a fost stabilit cu diferenţă substanţială între averea dobândită şi veniturile obţinute. O incompatibilitate de funcţie şi un conflict de interese au fost constatate pe numele a doi primari. Este vorba despre primarii din raioanele Râşcani şi Şoldăneşti.

Inspectorii de integritate au pornit patru cauze contravenţionale pentru nedepunerea declaraţiilor de avere şi interese personale. Astfel, un membru al Colegiului de evaluare a performanţelor procurorilor şi trei consilieri din raionul Străşeni şi UTA Găgăuzia ar putea fi amendaţi pentru încălcarea acestor reguli.

Un ministru, un preşedinte de raion şi zece primari au respectat legislaţia ANI şi au declarat câte un conflict de interese. În termen de până la trei zile, inspectorii de integritate au expediat în atenţia acestora soluţii pentru rezolvarea situaţiilor de conflict de interese.

ANI a eliberat  35 de Certificate de Integritate. Iar, reprezentanţii Autorităţii au acordat 97 de consultaţii telefonice, inclusiv 22 la Linia Instituţională de Informare.