ACTUALITATE

Un film românesc a luat marele premiu în Franţa, la Festivalului de Scurtmetraj de la Clermont-Ferrand

post-img

Un film românesc a câştigat marele premiu al Festivalului de Scurtmetraj de la Clermont-Ferrand, din Franţa. Este vorba despre filmul "Cadoul de Crăciun'', al regizorului Bogdan Mureşanu, o producţie de 20 de minute.

Acţiunea filmului se petrece în seara de 20 decembrie 1989, iar drama se declanşează atunci când părinţii unui băieţel descoperă că fiul lor a pus la poştă o scrisoare către Moş Gerilă în care spune că singura dorinţă a tatălui este să moară fostul dictator comunist, Nicolae Ceauşescu, relatează Radio România Actualităţi.

Premiul special al juriului internaţional a fost acordat filmului grec ''Leoforos Patision'', regizat de Thanasis Neofotistos, în care o actriţă încearcă să împace meseria şi rolul său de mamă, la telefon, în timp ce merge la o audiţie importantă, menţionează Agerpres.

În categoria naţională, marele premiu a fost câştigat pentru a doua oară de un film de animaţie, o coproducţie belgiano-francezo-olandeză. ''Ce Magnifique Gâteau!'' (Acest tort frumos!) spune povestea a cinci personaje din Africa colonială la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Marele premiu al competiţiei Labo a fost câştigat de documentarul experimental francez ''Last Year When the Train Passed by'' (Anul trecut când a trecut trenul), semnat de Pang-Chuan Huang, care câştigă acest premiu pentru al doilea an consecutiv.

La rândul său, publicul a recompensat "Skin", al americanului Guy Nattiv, în competiţia internaţională, filmul francez "Nefta Football Club'', de Yves Piat, la categoria naţională, şi ficţiunea americană "The Passage'', de Kitao Sakurai, în competiţia Labo.

Dintre cele 9.300 de filme primite anul acesta, 163 au fost în competiţie pentru acest festival organizat în perioada 1 - 9 februarie.

Anul viitor festivalul va avea loc între 31 ianuarie şi 8 februarie.