ACTUALITATE

Un cetăţean al Republicii Moldova, arestat în Italia pentru tentativă de omor comisă asupra unui compatriot

post-img

Un bărbat de 33 de ani, cetăţean al Republicii Moldova, a fost arestat în Bologna sub acuzaţia de tentativă de omor. Faptele datează din 20 noiembrie, atunci când bărbatul a înjunghiat în gât un alt cetăţean al Republicii Moldova, în vârstă de 45 de ani.

Conform presei italiene, totul s-ar fi întâmplat după un prânz la care au participat agresorul şi victima lui. Mesenii, cel mai probabil în stare de ebrietate, au început să se certe şi, din motive încă necunoscute, unul dintre cei  prezenţi a luat un cuţit de bucătărie şi l-a înjunghiat în gât pe un altul.

În timp ce agresorul a părăsit locul faptei, un prieten al victimei a încercat să o transporte pe aceasta la spital. Dar cum starea celui înjunghiat se înrăutăţea, a fost chemată ambulanţa.

Tânărul de 33 de ani a fost reperat aproximativ zece zile mai târziu, în timp ce se îndrepta spre gara din Bologna,. Arestarea a fost efectuată pe baza pericolului real şi iminent al plecării acestuia din Italia. Arestarea a fost apoi validată de judecătorul de instrucţie.

Starea victimei, a cărei viaţă a fost pusă în pericol, este în proces de ameliorare după intervenţia chirurgicală la care a fost supusă, dar va avea nevoie de timp îndelungat pentru recuperare.