ACTUALITATE

Un bărbat din R. Moldova a fost reţinut în Viena pentru că ar fi ucis unui om al străzii cu o creangă

post-img

Un cetăţean al Republicii Moldova de 35 de ani a fost reţinut de autorităţile austriece, fiind acuzat de crimă, după ce un om al străzii a fost descoperit mort într-un parc din Viena. Bărbatul a mărturisit că a lovit victima, a cărui identitate nu este cunoscută, de mai multe ori cu o creangă, relatează Der Standard.

Un trecător a sunat la urgenţă, raportând că a descoperit în parc un corp neînsufleţit, acoperit cu frunze şi crengi.

Victima, aparent o persoană fără adăpost, avea vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani şi 1,83 metri înălţime. Poliţiştii nu au găsit niciun act de identitate asupra sa, relatează presa locală, citată de unimedia.

Suspectul a fost arestat în imediata vecinătate a parcului. El a manifestat un comportament suspect, uitându-se constant în direcţia parcului, în special spre locul crimei. Luat la întrebări, moldoveanul a prezentat anchetatorilor un act de identitate românesc fals.

Potrivit mărturiilor suspectului, el a omorât omul fără adăpost în noaptea de sâmbătă spre duminică între orele 22.00 şi 22.30.

El a mai declarat de asemenea, că la momentul crimei era sub influenţa băuturilor alcoolice.

Acesta a precizat că obişnuia să meargă în parcul respectiv unde vorbea des la telefon. Victima l-ar fi deranjat şi de aici s-a iscat un conflict.