ACTUALITATE

Ultima Oră: Un nou dosar penal pe numele lui Filat, trimis în judecată

post-img

Procurorii anticorupţie au expediat instanţei de judecată spre examinare, cauza penală pe faptul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani în proporţii deosebit de mari în care este învinuit un fost prim-ministru, Vlad Filat, condamnat într-un alt dosar la nouă ani de închisoare.

Deşi Procuratura nu a publicat numele acestuia conform materialelor cauzei totul s-a întâmplat în perioada anului 2013.  Învinuitul, urmărind scopul deghizării originii ilicite şi transferului mijloacelor financiare în proporţii deosebit de mari, provenite din infracţiuni de corupţie, a fost organizatorul şi autorul infracţiunii de spălare de bani, utilizând un intermediar cu care se afla în relaţii de afinitate, pentru realizarea transferurilor.

Astfel, la 01.07.2013, învinuitul a încheiat un contract de asistenţă în campania electorală pentru un partid politic la alegerile parlamentare din noiembrie 2014, cu o companie de consultanţă din Washington, SUA. Pentru serviciile contractate, învinuitul a achitat către compania nerezidentă, suma totală de 12 847 902 lei, efectuând periodic transferuri din conturile companiilor gestionate prin intermediar, în care erau depozitate mijloace financiare obţinute prin infracţiuni de corupţie din Banca de Economii.

Conform probatoriului, inclusiv al rezultatelor cererii de comisie rogatorie efectuate către autorităţile din Statele Unite ale Americii, care au confirmat serviciile de consultanţă prestate de compania din Washington, SUA către partidul politic din Republica Moldova, s-a stabilit că mijloacele băneşti menţionate, originea cărora se dorea camuflată, au fost primite de către învinuit urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă şi corupere pasivă, pentru care învinuitul este condamnat şi îşi ispăşeşte pedeapsa în penitenciar.

De menţionat că, învinuitul nu îşi recunoaşte vina, iar pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în proporţii deosebit de mari, prevăzute la art.243 alin.3 lit.b) Cod penal, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani.