Uniunea Europeană susţine Republica Moldova pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale tuturor locuitorilor. Un exemplu de transformare pozitivă este şi oraşul Cantemir. Grădiniţele, gimnaziul, liceul din localitate au fost renovate cu bani europeni. Tot din fondurile UE se construiesc o staţie de epurare şi un nou sistem de canalizare, iar locuitorii oraşului au parte de iluminat stradal modern.
Fosta staţie de epurare din Cantemir a fost construită în anii '60. De mai bine de un deceniu aceasta nu mai funcţiona.
„Suntem pe şantier unde merg lucrările de contrucţie a staţiei de epurare a oraşului Cantemir, ceea ce a lipsit foarte mult la noi în oraş”, a declarat ROMAN CIUBACIUC, primar, oraşul Cantemir.
Tot cu ajutorul Uniunii Europene, oraşul Cantemir va avea şi un nou sistem de canalizare. Lucrările ar trebui să se încheie până în vara anului 2021.
„Cum putem să vorbim de un oraş civilizat dacă nu are sistem de canalizare? Era, dar nu funcţiona, am improvizat noi o încăpere unde să depozităm deşeurile astea şi le evacuăm deja cu maşina”, a spus IGOR ŞIŞIANU, locuitor, oraşul Cantemir.
Grădiniţele, gimnaziul şi liceul din oraş au fost, de asemenea, renovate cu fonduri europene. Acum, acestea urmează a fi dotate şi cu panouri solare.
„Instituţia noastră este cea mai veche instituşie din oraşul Cantemir, construită încă în anul 66. Până la aceasta reparaţii nu s-au produs, a fost cea mai veche şi ca o Cenuşăreasă în oraş, dar după realizarea acestui proiect, a devenit ca o prinţesă”, a spus ELENA COSTANDA, director, Grădiniţa nr. 1, Cantemir.
Locuitorii oraşului Cantemir se bucură şi de un sistem de iluminat stradal modernizat, ecologic şi ieftin în utilizare, folosind 412 panouri led.
„Noi nici nu speram, nici nu visam cu pani publici să facem aşa fel de proiecte, nu este real de făcut aşa paşi mari fără susţinerea Uniunii Europene”, a spus ROMAN CIUBACIUC, primar, oraşul Cantemir.
Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova a lansat de curând, în format online, campania "UE pentru Moldova rurală", care îşi propune să arate schimbările reuşite în zonele rurale, cu sprijinul Uniunii Europene. Statisticile arată că locuitorii de la sate reprezintă mai mult de 40 la sută din populaţia Republicii Moldova.