ACTUALITATE

UE sprijină Republica Moldova în combaterea crizei prin realocarea a 87 milioane de euro

Comisia Europeană a făcut publice mai multe detalii privind asistenţa acordată de UE la nivel global pentru acoperirea necesităţilor imediate şi pentru depăşirea consecinţelor de lungă durată provocate de criza epidemiologică. Volumul de asistenţă ce va fi acordată Republicii Moldova prin programul bilateral se estimează la 87 milioane EUR.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, această sumă se formează din fonduri disponibile din alte programe de asistenţă europeană în vigoare, ce vor fi redirecţionate pentru contracararea consecinţelor crizei.  

“Apreciem foarte mult asistenţa oferită de UE în această perioadă dificilă, care vine să sprijine eforturile ţării în contracararea crizei epidemiologice şi consecinţelor acesteia. În mod aparte salutăm abordarea sistemică şi de durată, care prevede atît măsuri imediate pentru sistemul de sănătate şi pentru susţinerea păturilor vulnerabile şi necesităţilor sociale,  precum şi un program amplu pentru redresarea economiei”, a declarat ministrul de externe Oleg Ţulea.

Asistenţa menţionată vine să completeze fondurile în valoare totală de 140 milioane care au fost alocate de UE tuturor ţărilor din Parteneriatul Estic (PaE) din programul regional de asistenţă. Amintim că, din programul regional destinat PaE, UE a alocat 30 milioane EUR prin intermediul OMS pentru sistemele medicale, cca 11.3 milioane pentru susţinerea păturilor vulnerabile şi necesităţilor sociale ce vor fi valorificate prin intermediul organizaţiilor societăţii civile şi cca 100 milioane EUR pentru redresarea economiei, în special întreprinderilor mici şi mijlocii.