Uniunea Europeană a finanţat în Republica Moldova zeci de proiecte sociale care vin în ajutorul persoanelor afectate de pandemie. În urma proiectului "Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă şi guvern", peste o mie de copii din grupurile vulnerabile şi 1260 de persoane cu dizabilităţi beneficiază de ajutor comunitar.
În cadrul proiectului au fost create 42 de servicii sociale iar 33 de ONG-uri au beneficiat de granturi pentru dezvoltarea serviciilor sociale în oraşe şi sate.
DANIELA LEAHU, manager proiect: ”Serviciile sociale în cadrul proiectului au fost dezvoltate în 24 de raioane ale ţării, iar ca rezultat noi avem aproape 100 de persoane cu dizabilităţi intelectuale şi psiho-sociale care au părăsit instituţiile rezidenţiale şi au revenit în familiile biologice sau s-au mutat în servicii de Locuinţă protejată sau Casă comunitară dezvoltate în cadrul acestui proiect”.
Autorii spun că proiectul "Servicii sociale mai bune" a impulsionat iniţiativele la nivel local şi a ajutat comunităţile din Republica Moldova să-şi creeze servicii sociale noi sau să le dezvolte pe cele existente.
PETRU CULEAC, director executiv Fundaţia Soros-Moldova: ”Un rol crucial în acest proiect l-au avut şi instituţiile administraţiei publice locale. Pe parcursul celor trei ani cât s-a implementat proiectul, au fost un partener de nepreţuit al societăţii civile, ducând partea lor de povară în acest proiect. Mai mult, APL va asigura şi sustenabilitatea pe termen lung a acestor servicii sociale”.
Excelenţa Sa PETER MICHALKO, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova: ”Pandemia COVID-19 a afectat în mod disproporţional persoanele vulnerabile. Astfel cele 42 de servicii sociale create în 23 de raioane din Republica Moldova, prin intermediul fondurilor alocate de Uniunea Europeană, au permis sprijinirea persoanelor care au avut nevoie de ajutor în aceste vremuri dificile”.
Valoarea totală a proiectului "Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă şi guvern" este de 2,1 milioane de euro. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană, co-finanţat şi implementat de Fundaţia Soros Moldova în parteneriat cu Asociaţia Keystone Moldova, Alianţa ONG-urilor active în domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei şi Alianţa Organizaţiilor pentru Persoane cu Dizabilităţi din Republica Moldova.