Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

TVR MOLDOVA va transmite în direct Ceremonia oficială de lansare a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene

Ceremonia oficială de lansare a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene va avea loc joi la Bucureşti, la Ateneul Român, iar la TVR MOLDOVA veţi putea urmări o ediţie specială, începând cu ora 19.00.

La eveniment sunt invitaţi înalţi oficiali europeni. Potrivit tradiţiei, şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Colegiul Comisarilor de la Bruxelles, dar şi presa acreditată la Instituţiile Europene vor ajunge în România pentru acest eveniment.

TVR MOLDOVA va transmite în direct şi vineri, 11 ianuarie, când preşedintele României şi cel al Comisiei Europene vor susţine o conferinţă de presă comună. De asemenea, şeful Comisiei Europene va avea o conferinţă de presă comună şi cu premierul Viorica Dăncilă.

Televiziunea Română este partener media oficial al evenimentului.
Similare