ACTUALITATE

Traficul ilicit de mărfuri şi de arme a crescut cu 51% în comparaţie cu anul precedent

post-img

Traficul ilicit de mărfuri la frontieră a crescut, în anul 2018, cu 51% în comparaţie cu anul precedent, fiind depistate 115 cazuri la trecerea hotarului. De asemenea, traficul ilicit de arme şi muniţii a crescut cu 78%, înregistrându-se 34 de cazuri. Despre aceasta a anunţat şeful Poliţiei de Frontieră, Fredolin Lecari, transmite IPN.

Fredolin Lecari spune că în 2018 au fost depistate peste 500 de acte false cu care călătorii încercau să traverseze frontiera. Numărul uzului de fals şi contrafacere a documentelor a crescut cu 14% comparativ cu 2017. De asemenea, au fost depistate 91 de cazuri privind încălcarea frontierei de stat cu scop de migraţie ilegală, fiind reţinute şi documentate 116 persoane. „Aceasta dă dovadă că o parte din cetăţeni mai practică activitatea infracţională, dar şi vigilenţa poliţiştilor de frontieră este în creştere”, spune şeful Poliţiei de Frontieră.

Potrivit lui, în anul 2018, frontiera de stat a Republicii Moldova a fost traversată de 20,4 milioane de ori. Totodată, peste 4,8 milioane de mijloace de transport au trecut hotarele ţării pe parcursul anului trecut.

Fredolin Lecari cataloghează colaborarea cu instituţiile din domeniu din ţările vecine drept foarte bună.