ACTUALITATE

Trafic intensiv la două puncte de trecere a frontierei

post-img

Poliţia de Frontieră informează că la punctele de trecere comune Palanca-Maiaki-Udobnoe şi Criva-Mamaliga se atestă trafic intensiv. În ambele puncte fluxul de călători şi mijloace de transport s-a amplificat pe sensul de intrare în ţară.

Pentru degajarea circulaţiei în punctul de trecere comun Criva-Mamaliga, reiterăm oportunitatea de a traversa rapid frontiera moldo-ucraineană, optând pentru punctele de trecere libere şi din apropiere: PTF comun Briceni-Rossoşani sau PTF Larga-Kelmenţî.

De asemenea, în scopul susţinerii participanţilor la traficul transfrontalier poliţia de frontieră recomandă consultarea aplicaţiei „Trafic online” pentru a opta din timp un punct de trecere a frontierei mai puţin aglomerat.