ACTUALITATE

Tot mai mute sate dispar de pe harta Republicii Moldova

Tot mai mute sate dispar de pe harta Republicii Moldova, iar copii se nasc tot mai rar. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în perioada 2014- 2019, în 58 de localităţi nu s-a născut niciun copil. Specialistii susşin că sunt doi factori de bază care ar trebui să îngrijoreze autorităţile - cea mai scăzută natalitate şi, concomitent, plecarea masivă a cetăţenilor peste hotare. În satul Semionovca din raionul Hînceşti au mai rămas doar şapte localnici.

70 la sută dintre casele din Semionovca sunt pustii. Rând pe rând, se ruinează. Prin sat, mai pot fi văzute doar şapte suflete, lăsate şi ele în voia sorţii.

Aici nu s-a mai născut un copil de mulţi ani. Toţi tinerii aleg calea migraţiei, şi rămân doar bătrânii care fac cu greu faţă singurătăţii. Zenovia Căpăţină locuieşte de aproape 50 de ani în sătuc. Spune că Semionovca era cândva o localitate plină de viaţă.

„Ei, aveam toţi copii, ieşeau în drum se certau, se ucideau, veneau acasă se jeluiau, iar se duceau, da acum ce liniştea e pe primul loc. Am copii dar i-a înghiţit străinătatea, nu am unul, doi, dar am opt şi nici unul nu e cu mine”, a spus ZENOVIA CĂPĂŢINĂ, locuitor Semionovca.

Bătrâna se hrăneşte cu ce cultivă pe lângă casă. Copiii mai vin din când în când şi îi mai aduc câte ceva pentru un timp mai îndelungat. Cea mai apropiată localitate este Mingir, la aproape patru kilometric.

„– Nu circulă nici un transport, pe jos mergeţi ? – Da ce! Mama mi-a dat maşină aşa de sănătoasă mă duc nici vânt rece nu7 mă ajunge ce să fac Până la staţia auto erau 4,5 km şi ne ducem ce să facem. – Patru încolo şi patru încoace oleacă de fizică, când ajung acasă cad direct în pat. Magazin am avut. -Farmacie? – Eii, farmacie, când cădeam jos ne duce cu năsâlca atunci”, a spus ZENOVIA CĂPĂŢINĂ.

Familia Vizir se plânge că autorităţile au uitat cu totul de ei. În sat nu se mai investeşte nimic. Rar de poţi vedea o maşină sau un om.

„Tare greu, magazin nu avem, nimic nu avem, drum nu avem, iarna nu ai cu ce ieşi de aici. Ne chinuim şi  noi aşa ca să putem ieşi din situaţie, dar e tare greu. Din noapte în noapte dai bătaie, că dacă nu o să lucrezi nu o să ai”, a spus DUMITRU VIZIR, localnic.

Primarul comunei spune că şi-ar dori să reanime satul Semionovca şi are mai multe idei. Oamenii spun că nu au apă la robinet şi nici drum bun.

„Nu sunt copii noi-născuţi acum, încercăm să revitalizăm stul să îl înviem, să facem tot posibilul. Am început să construim infrastructura în satul respectiv, am făcut o porţiune de drum, ce ţine de aprovizionarea cu apă a fost rezolvată întrebarea”, a spus ILIE CHITANU, primar comuna Mingir.

Numele iniţial al localităţii era Regina Maria. În 1918, o colonie de germani au creat aici 49 de gospodării, dar nu a mai rămas nici una.

„A făcut un rând de case iată cum vedeţi dumnevoastră, dar nu sunt germane, nu sunt nemţeşti, nici zare de piatră nu s-a păstrat şi în partea de la deal analogic, absolut,una şi aceiaşi.  Cu gard de piatră, cu case de piatră, de cărămidă, cu şosea pe mijloc de piatră, ca prin poveşti pentru naţia nosatră”, a spus IACOB LUPANCIUC, autor de monografii.

Tabloul sumbru poate fi văzut în zeci de localităţi din orice colţ al Republicii Moldova.

„În următorul deceniu asistăm şi la o reducere a comunelor din Republica Moldova. Să nu uităm că în perioada 1990 şi până în prezent am pierdut ceva mai mult de 1/3 din populaţie. În aria nordică avem reduceri de populaţie chiar şi 35 la sută. Mai mult de 60 la sută din localităţile rurale nu se înlocuiesc generaţiile Genodondul populaţiei este extrem de epuizat”, A SPUS VALERIU SAINSUS, demograf.

Depopularea este rezultatul migraţiei excesive, dar şi a natalităţii reduse. Datele arată că aproape 350 de sate sunt absorbite de comunele din care fac parte. Numărul real al satelor pustii nu este cunoscut, întrucât ultimul recensământ a avut loc în 2014.