Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Tot mai mulţi basarabeni aleg să îşi facă asigurări

Tot mai mulţi basarabeni îşi fac asigurări pentru că au înţeles beneficiile acestui tip de serviciu. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, numai anul trecut s-au încasat aproape 1 miliard 400 de mii de lei pe poliţe de asigurare. Din păcate, cele mai multe sunt cele obligatorii, la sănătate, vehicule sau accidente. La polul opus, cu doar 5% din total, sunt cele pentru imobile, asigurile pe viaţă sau agricultură.

Alexandru Tabără are peste 500 de hectare de teren agricol şi ani la rând a avut probleme din cauza vremii şi a pierdut din recoltă.

ALEXANDRU TABĂRĂ agricultor: „Deodată pornirea a fost bună a crescut înalt, eu nu mă vedeam din porumbul acesta, dar acum vedeţi şi singuri ce s-a ales. Am asigurat două terenuri, unul de floarea soarelui şi unul de porumb, câte o sută de hectare acestea mai compacte.Nu am vrut să risc pentru că ştim că agricultura este un risc mare, dacă vrei să dormi bine noaptea, trebuie să asiguri”.

Fermierul a primit peste 840 de mii de lei despăgubiri. Din păcate, agricultorii reprezintă doar 5% din totalul asigurărilor. Reprezentanţii companiilor spun că în Republica Moldova nu există o cultură financiară, motiv pentru care oamenii nu se grăbesc să-şi asigure bunurile. O fac deseori pentru că sunt obligaţi.

ALEXANDRU LUPUŞOR director de oficiu, Companie de Asigurări: „Alte tipuri de asigurări, Cartea Verde când pleacă peste hotare, topul popularităţii este şi asigurarea medicală a cetăţenilor care pleacă temporar peste hotare. La fel în topul asigurărilor la care aplează moldovenii sunt asigurările de bunuri. De apartamente, case, dacă vorbim de persoane fizice e vorba şi de asigurări de accidente.Dar de obicei,  sunt legatate asigurările de accidente de obligatiile pe care le au la instituţiile financiare”.

Deşi domeniul asigurărilor este în usoară creştere, cei mai mulţi basarabeni evită aceste servicii.

„Eu de exemplu, niciodată în viaţă nu am asigurat, numai câmd lucram la primărie cu agenţii economici îi puneam că am fost şeful direcţiei agricultură. -Dar sănătatea să vă o asiguraţi, imobilul? -Sănătatea singur trebuie să cauţi de ea. Nu asigurăm nimic pentru că nu avem încredere în asiguratori.-De ce? -Nu se ţin de cuvânt, contractele sunt slabe. Mai ales în caz de accident, plătesc ei, dar  oricum foarte greu primeşti banii. Nu niciodată nu am apelat pentru că ...dar ce servciii practică ei? -Sănătatea. călătoriile.-Nu am apelat pentru că nu am avut necesitatea, dar poate ar trebui să ne adresăm, fiecare om e supus unui pericol”.

În 2020, veniturile companiilor de asigurări au fost de peste 1 miliard 400 de mii de lei
Similare
RECOMANDĂRI