ACTUALITATE

Toată suflarea românească marchează astăzi Ziua Drapelului Naţional

post-img

Ziua Drapelului Naţional este marcată în fiecare an la 26 iunie, fiind instituită prin lege încă în anul 1998. Cu această ocazie, Ministerul Apărării Naţionale, în colaborare cu Prefectura şi Primăria Bucureşti organizează începând cu ora 9:30, în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional, o ceremonie publică de înălţare a drapelului. Militari din celelalte garnizoane din ţară vor participa la ceremoniile publice organizate cu acest prilej de autorităţile publice locale.

Drapelul va fi binecuvântat de un preot militar şi va fi ridicat pe catarg în acordurile Imnului naţional interpretat de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale.

Ziua Drapelului Naţional este marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări educative cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Cu prilejul acestei zile, în capitală şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, sunt organizate ceremonii publice de înălţare a Drapelului Naţional.

Constituţia României din 1991 modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003 prevede că drapelul tricolor este un simbol naţional, alături de stemă, sigiliu şi imn. În forma actuală, Constituţia stabileşte prin Articolul 12, că „drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu", potrivit cdep.ro

La 3 iunie 2013, Comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei a hotărât reintroducerea stemei ţării pe tricolor, în legea fundamentală. Amendamentul propus de deputatul PSD, Gheorghe Emacu, a fost votat cu 13 voturi „pentru" şi o abţinere, fără o dezbatere prealabilă a membrilor Comisiei. Prin adoptarea acestui amendament, alineatul 1 din Articolul 12 urma să fie reformulat astfel: „Drapelul României este tricolor, având pe fondul galben stema ţării; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu". Propunerea legislativă privind revizuirea Constituţiei României, care include şi acest amendament, s-a aflat în lucru la comisiile permanente ale Senatului, având numărul de înregistrare L233/2014, dar la 27 decembrie 2016 a fost retrasă de către Senat.

Drapelul Naţional — albastru, galben, roşu — de la lance — a fost decretat pentru prima dată ca simbol naţional de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, la 14/26 iunie 1848, având deviza „Dreptate — Frăţie" înscrisă pe el, aşa cum arată „Istoria României în date", Ed. Enciclopedică, 2003.

El nu a suferit transformări majore de-a lungul istoriei. Doar distribuţia culorilor (în materie de proporţie şi poziţie) s-a schimbat într-o anumită măsură, fiind egalizată după Revoluţia din 1848, când sub impactul spiritului revoluţionar francez, multe dintre statele Europei au adoptat ca drapel naţional steagul standard cu trei culori.

Documente sigilografice atestă faptul că în unele epoci istorice, drapelul românesc avea cele trei culori dispuse orizontal, cu roşul în partea superioară, galbenul în mijloc şi albastrul la bază. De asemenea, proporţia culorilor nu a fost aceeaşi cu cea de acum (33% pentru fiecare culoare). Cele trei culori pot fi identificate pe steaguri datând din vremea lui Mihai Viteazul şi chiar Ştefan cel Mare.

În contextul revoluţionar al anului 1848, cu arborarea noilor drapele tricolore ca simboluri ale unor state naţionale şi revoluţionarii români, aflaţi la Paris la izbucnirea revoluţiei, arborau drapelul albastru, galben, roşu, cu albastru la hampă. Aşa avea să fie şi consfinţit ca drapel naţional, prin Decretul nr. 252 al Guvernului provizoriu de la Bucureşti, deşi iniţial, apăruseră drapele tricolore cu benzile dispuse pe orizontal, potrivit siteu-lui www.presidency.ro

Guvernul provizoriu întărea că „Steagul naţional va avea trei culori — albastru, galben şi roşu". Deviza română, care va fi scrisă atât pe steaguri cât şi pe monumentele şi decretele publice, se va compune din aceste două cuvinte „Dreptate, Frăţie". Drapelul naţional tricolor, roşu-galben-albastru, astfel decretat la 14/26 iunie 1848, a fost sfinţit a doua zi, în cadrul Marii Adunări Naţionale de pe Câmpul Filaretului, numit de atunci înainte Câmpia Libertăţii.

Cel mai mare drapel al României, care a constituit un nou record mondial, a fost desfăşurat la 27 mai 2013, pe aerodromul Clinceni. Drapelul, cântărind aproximativ 5.000 kilograme, a avut dimensiunile de 349,425 x 226,917 metri, rezultând o suprafaţă declarată de 79.290,39 mp.