ACTUALITATE

Teodor Meleşcanu: „Bucureştiul va continua să sprijine reforma instituţiilor democratice din Republica Moldova”

Parcursul european al Republicii Moldova e o prioritate a preşedinţiei României la Consiliul UE. Declaraţia a fost făcută de şeful diplomaţiei de la Bucureşti, Teodor Meleşcanu, la TVR Internaţional. El a precizat că Bucurestiul va continua să sprijine reforma instituţiilor democratice din Republica Moldova, dincolo de orice preferinţe politice.

„În permanenţă am sprijinit instituţii din Republica Moldova, nu oameni. Nu am promovat pe cineva în dauna celuilalt. Întotdeauna am dorit să transmitem experienţa noastră în legătură cu consolidarea instituţiilor, cu buna guvernare, cu funcţionarea justiţiei, a statului de drept şi aşa mai departe. La nivelul Uniunii Europene, nu mi-e ruşine să spun, suntem unul dintre cei mai vajnici apărători şi sprijinitori ai Republicii Moldova în continuarea unui program foarte serios de reforme”, a afirmat Teodor Meleşcanu, ministrul de Externe al României.