ACTUALITATE

Telefoane mobile, în valoare de circa 300.000 de lei, cumpărate din Rusia şi introduse ilegal în R. Moldova

post-img

Ofiţerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal au reţinut, în nordul ţării, un lot de telefoane mobile noi, estimate la aproximativ 300 mii lei, fără acte de provenienţă. Dispozitivele au fost procurate din Federaţia Rusă şi introduse ilegal în Republica Moldova cu trenul de pe cursa Moscova-Chişinău, în vederea comercializării neautorizate.

Gadgeturile au fost depistate într-un autoturism marca Mazda, acesta fiind stopat pentru verificări lângă Gara Feroviară din Făleşti. Ca urmare a controlului vamal, din salonul autoturismului, vameşii au ridicat 273 de telefoane mobile noi, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta niciun act de provenienţă.

Potrivit primelor evaluări, valoarea lotului se cifrează la aproximativ 300 mii de lei.

Ca urmare, marfa a fost reţinută, iar cercetările sunt continuate de către subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal pentru elucidarea tuturor circumstanţelor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de legislaţia în vigoare.