ACTUALITATE

Târg dulce în centrul Chişinăului. Zeci de apicultori îşi aşteaptă cumpărătorii în parcul Catedralei

A fost un an rodnic pentru apicultorii din Republica Moldova, iar acum, când se încheie perioada în care se strânge mierea din stupi, se pot bucura din plin de rezultatul muncii depuse. Astăzi, zeci de apicultori din diferite raioane ale Republicii Moldova au venit la Chişinău pentru a-şi expune mierea şi produsele apicole la un târg deschis în scuarul Catedralei. Până dumincă vor oferi cumpărătorilor o gamă variată de produse apicole şi le vor povesti despre beneficiile miraculoase pe care le are mierea pentru sănătate.

Astăzi, la târgul din scuarul Catedralei din Chişinău, apicultorii au venit să vândă diferite tipuri de miere de albine, dar şi produse apicole mai rar întâlnite.  

LILIA PAHOMEA, apicultor: „A fost un an foarte bogat din toate privinţele. Copacii au dat roadă şi pentru anul trecut, o miere extraordinară de bună şi teiul a dat roadă”.

PÂSLARI ANDREI, apicultor: „A fost un an mai productiv, mai interesant, de cât precedentul. Nu am ridicat preţurile, nici cu un leu, comparativ cu anuş trecut, exact acelaşi preţ. Mierea de salcâm 150 , de tei 130 şi de flori 80 de lei”.

În ultimii ani, producători încearcă să le ofere consumatorilor cele mai aromate sortimente de miere, cum ar fi cea obţinută din nectarul florilor de levenţică, dovleac sau mentă. Marina Capmoale a venit din cel mai nordic raion al Republicii Moldova pentru a vinde miere din flori de dovleac.

MARINA CAPMOALE, apicultor, satul Hădărăuţi, raionul Ocniţa: „În satul Hădărăuţi se seamână, 300-400 de hectare de bostan, noi cu siguranţa putem spune că este miere de bostan. Unica. E foarte bună pentru ficat, pentru prostată, pentru că are foarte multe microelemente şi conţine mult zinc”.

La târg au fost expuse diferite produse apicole care au proprietăţi terapeutice şi sunt preparate după reţete transmise din generaţie în generaţie. Doritoritorii pot să aleagă diverse deserturi naturale pe bază de miere şi chiar băuturi.

DUMITRU SAVIŢCHI, apicultor: „Cremă cu cacao, singura miere ce conţine cacao belgiană naturală, e bună în loc de ciocolată.  Avem aparat de miere crem, o punem şi o amestecăm 24 de ore, mai multe tipuri de miere apoi adaugăm cacao. Ţuica de miere, un produs după stilul românesc, mulţi români fac, punem apă, miere şi drojdie. Lăsam la fermentare 10-15 zile”.

Vizitatorii târgului sunt îndemnaţi să guste din mierea fiecărui apicultor pentru a alege produsul care le place cel mai mult. Unii cumpărători profită de ocazie şi îşi fac rezerve de miere pentru o perioadă mai îndelungată.

„Foarte gustoasă, chiar este un tratament naturalist pentru întărirea sistemului imunitar şi nu doar ci şi pentru buna dispoziţie. Foarte des consum şi în această perioadă îmi procur pentru un an de zile să am în bucătăria casei mele”.

ION MAXIM, preşedinte, Asociaţia Naţională a Apicultorilor: „La târg anul astă sunt peste 45 de producători autohtoni care şi-au expus produsele, avem o gamă diversă din miere, sunt în jur de 10 feluri. Suntem pe ultima sută de metri de colectare a roiadei şi ne pregătim pentru iarnă. La noi anul apicol începe la întâi august”.

De mai mulţi ani, târgul de miere din Chişinău este organizat începând cu ziua de 19 august, când se marchează ziua apicultorului în Republica Moldova.