ACTUALITATE

Ştefan Gligor: Dezbaterile pe marginea legii ONG-urilor au o conotaţie politică

post-img

Dezbaterile asupra proiectului de lege cu privire la organizaţiile non-guvernamentale au un substrat politic. Aceasta e opinia juristului Ştefan Gligor. În calitatea sa de expert permanent al dezbaterilor publice de la Agenţia IPN „De ce condiţiile asistenţei macrofinanciare europene au devenit mărul discordiei?” el a menţionat că „astăzi, în Moldova, unele ONG-uri sunt folosite pentru propaganda politică şi coruperea alegătorilor. Dar, odată cu adoptarea noii legi, ele nu vor mai putea îndeplini această funcţie. Legea prevede mai multă transparenţă”, a subliniat  Ştefan Gligor.

El a menţionat, că în Parlament există un consens asupra adoptării noii Legi a ONG-urilor, Ministerul Justiţiei participând cel mai activ la modificarea primei redacţii a proiectului. „Cu toate acestea, autorităţile, care suporta căderi catastrofale de rating din cauza pandemiei, precum şi după eşecul acordului de credit cu Rusia, se împotrivesc vehement aprobării definitive a proiectului de lege, încercând să menţină controlul asupra societăţii înainte de alegeri”, a opinat expertul.

„Într-o societate democratică, unde eu nu încalc prevederile Constituţiei şi legile, statul nu are ce se amesteca în treburile mele. Iar organizaţiile non-guvernamentale, în prezenţa unor delimitări clare, nu au dreptul să intervină în activitatea politică", a explicat Ştefan Gligor, optând pentru necesitatea aprobării noii Legi a ONG-urilor.

Dezbaterile publice „De ce condiţiile asistenţei macrofinanciare europene au devenit mărul discordiei?” au avut loc în cadrul proiectului "Depăşirea stereotipurilor de integrare europeană prin comunicare", implementat de IPN cu suportul Fundaţiei Hans Seidel.