În acea perioadă, Ţara Moldovei traversa o perioadă de restrişte după mai multe războaie dintre urmaşii lui Alexandru cel Bun. De aceea, atunci când Ştefan cel Mare a venit în scaunul domnesc, a avut suficienţi adversari care râvneau la tron.
 
Istoricii spun că, spre deosebire de alţi voievozi, Ştefan cel Mare nu şi-a nimicit rivalii şi grupurile boiereşti care erau împotrivă, ci i-a chemat în ţară, reuşind să adune în jurul său cele mai puternice forţe pe care, ulterior, s-a bazat. Domnitorul a ştiut şă depăşească dificultăţi şi să câştige războaie.
 
Cercetătorii spun că peste 90 de manuscrise din timpul lui Ştefan cel Mare sunt păstrate până astăzi, doar că sunt înstrăinate fără şanse de a fi returnate ţării. Cele mai multe se află în bibliotecile din Rusia.
 
La îndemnul Mitropolitului  Teoctist, Ştefan cel Mare a ridicat Mănăstirea Putna, pe care a sfinţit-o cu mult fast după o biruinţă. Acesta este, în prezent, locul de veci al domnitorului.
 
Fiind un apărător al credinţei, Ştefan cel Mare încununa toate biruinţele cu zidirea locaşurilor de rugăciune pe întreg teritoriul ţării, inclusiv în spaţiul dintre Prut şi Nistru.

Pentru apărarea credinţei ortodoxe şi pentru numeroasele mănăstiri şi biserici zidite în spaţiul românesc, Ştefan cel Mare a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române la 20 iunie 1992.
 
Ziua comemorării domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt adună împreună români de pe ambele maluri ale Prutului.