ACTUALITATE

„Ştefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun”, proiect transfrontalier lansat la Soroca

post-img

„Ştefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca-Vaslui (România)” este genericul unui proiect transfrontalier, lansat în municipiul Soroca. Programul îşi propune să contribuie la conservarea şi promovarea patrimoniului cultural şi istoric din cele două localităţi, prin restaurarea monumentelor istorice reprezentative situate în zonă şi prin organizarea de evenimente.

„În contextul lansării noului proiect, municipiul Soroca este unul dintre cei doi poli de creştere a Regiunii de Dezvoltare Nord, incluşi în Programul naţional de dezvoltare a oraşelor-poli de creştere în Republica Moldova pentru anii 2021-2027. Acest fapt presupune că, în următoarea perioadă, în municipiul Soroca vor fi direcţionate surse din fondurile naţionale şi externe în scopul susţinerii accelerării dezvoltării socioeconomice capabile să dezvolte zonele rurale proxime”, au explicat surse de la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, relatează Moldpres.

Proiectul „Ştefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca-Vaslui” este finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, în cadrul Programului Operaţional Comun România/Republica Moldova EMS-ENI 2014-2020. Proiectul a fost elaborat şi depus de Consiliul raional Soroca, în parteneriat cu Muzeul judeţean „Ştefan cel Mare” din municipiul Vaslui şi Consiliul judeţean Vaslui.

Valoarea totală a proiectului constituie 1.664.118 de euro şi va fi realizat în perioada aprilie 2021 – martie 2023. Proiectul este inclus în Programul Operaţional Regional Nord pentru perioada 2021-2023, elaborat recent de grupul de lucru din care au făcut parte şi reprezentanţi ai Consiliului raional Soroca.