ACTUALITATE

Statistica: În luna septembrie am plătit mai mult pentru servicii de transport, dar mai puţin pentru fructe şi legume

În luna septembrie am plătit mai mult pentru unele produse alimentare, dar şi pentru servicii de transport, cursuri de limbi străine sau cazare în căminele studenţeşti. Asta ne arată datele furnizate de Biroul Naţional de Statistică din Republica Moldova. Totuşi, s-au înregistrat şi câteva scăderi de preţuri. În plină toamnă, fructele şi legumele sunt mai ieftine, decât în august, iar îmbrăcămintea sau electrocasnicele s-au ieftinit şi ele. Ce-i drept, nu foarte mult.

Potrivit datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică, în luna septembrie, rata inflaţiei anuale în Republica Moldova a fost 2,32%. Pentru luna trecută, s-a înregistrat o scumpire a produselor alimentare cu aproape 6%. Pentru că în acest an am avut secetă continuă, iar recolta de fructe şi cereale a fost una modestă, cel mai mult au crescut preţurile la piersici, prune sau cireşe – cu 11,8% şi la uleiul de floarea soarelui, cu 2,6%. Lista scumpirilor este completată de carnea de porc – cu 1,5%, ouăle de găină, smântâna şi brânza - cu 1%. Şi mierea de albine a fost puţină în acest an. Preţul acesteia a crescut cu 0,6%.

SCUMPIRI, PRODUSE ALIMENTARE, SEPTEMBRIE 2020

TOTAL SCUMPIRI - 5,91%

PRODUSE                    CREŞTERE PREŢ
Fructe de livadă sâmburoase   11,8%
Ulei de floarea soarelui             2,6%
Carne de porc                           1,5%
Smântână                                  1,1%
Ouă de găină                             1,0%
Brânză de vaci                           1,0%
Caşcaval                                    0,8%
Miere de albine                          0,6%

Din cauza pandemiei, care a impus respectarea mai multor norme de protecţie sanitară, în septembrie s-au scumpit şi serviciile. Preţul cursurilor de limbi străine a crescut cu 12,6% pentru că, acum, în sălile de curs nu se mai pot afla multe persoane. Cheltuieli legate de cultură şi sport, în special serviciile bazinelor de înot, au cunoscut o majorare cu 11,1%, iar plata pentru chiria în căminele studenţeşti – cu 7,6%. Bani mai mulţi au dat şi cei care au apelat la transportul aerian – cu 4,4%, serviciile de taximetrie – cu 3,3%, iar serviciile pentru igiena personală s-au scumpit cu 1,2%.


SCUMPIRI SERVICII, SEPTEMBRIE 2020

SERVICII                                           CREŞTERE PREŢ
Cursuri de limbi străine                                   12,6%
Cheltuieli legate de cultură şi sport                 11,1%
Plata pentru chiria în cămine studenţeşti         7,6%
Serviciile transportului aerian de pasageri       4,4%
Serviciile taximetrelor                                       3,3%
Serviciile pentru igiena personală                    1,2%
Serviciile stomatologice                                    1,1%

Pandemia ne-a resetat şi priorităţile, făcându-ne să ne gândim de două ori, până să cheltuim banii pe ceva. Aşa că, potrivit Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, în luna septembrie, comparativ cu luna august, preţurile la mărfurile nealimentare, cum ar fi îmbrăcămintea, încălţămintea sau mobila, au scăzut cu până la 6,7%. În plină toamnă au scăzut preţurile şi la fructele şi legumele proaspete, cu aproape 5%. Cele mai mari ieftiniri au fost la struguri – cu 19,3%, mere, pere, gutui – cu 12,5%, morcovi – 14,2%, varză - 9,4% şi usturoi – 7,1%.

 IEFTINIRI PRODUSE AGRICOLE, SEPTEMBRIE 2020

FRUCTE ŞI LEGUME              SCĂDERE PREŢ

Struguri                                     19,3%
Fructe de livadă sămânţoase   12,5%
Fructe exotice                           4,0%
Morcovi                                    14,2%
Varză                                       9,4%
Usturoi                                     7,1%
Roşii                                        7,0%
Vinete                                      6,2%
Castraveţi                                 4,1%