ACTUALITATE

Spitalul Raional Călăraşi are un sistem de încălzire modern, datorită banilor alocaţi de Guvernul Germaniei

La Spitalul Raional Călăraşi a fost implementat un proiect de sporire a eficienţei energetice, prin renovarea cazangeriei şi reţelelor termice. Astfel, instituţia face acum economii financiare de 30 % pe an. Investiţia a fost finanţată de Guvernul Germaniei, iar Excelenţa Sa, ambasadorul Angela Ganninger, a vizitat pentru prima dată spitalul de la încheierea lucrărilor.  

Proiectul de sporire a eficienţei energetice a început în 2016 şi s-a finalizat în 2018. A fost modernizată centrala termică a spitalului prin instalarea a trei cazane noi, a două puncte termice individuale pentru încălzirea clădirii şi a 40 de panouri solare, care asigură încălzirea a 4 tone de apă pe zi.
 
Până la implementarea proiectului, apa era încălzită cu ajutorul boilelor electrice care, însă, nu acopereau necesarul intregului spital.
 
Pacienţii sunt foarte mulţumiţi de condiţiile de care beneficiază acum.
 
Bugetul total al proiectului a fost de peste opt milioane de lei, bani oferiţi de Guvernul Germaniei. Pe parcursul unui an, în spitalul din Călăraşi sunt trataţii aproape nouă mii de pacienţi.