Specialiştii au înaintat două ipoteze a cauzei incendiului de ieri de pe teritoriul MoldExpo
Sursa foto:IGSU Vizualizari:

Specialiştii au înaintat două ipoteze a cauzei incendiului de ieri de pe teritoriul MoldExpo

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI au două versiuni a cauzei incendiului de ieri de pe teritoriul Moldexpo, strada Ghioceilor nr.1.

În urma cercetării statice şi dinamice la faţa locului, specialiştii Laboratorului Experimental Antiincendiar au înaintat două ipoteze. Prima versiune luată în calcul de angajaţii IGSU este nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la efectuarea lucrărilor cu focul deschis, iar a doua versiune înaintată este scurtcircuit electric.

Cauza finală de producere a incendiului urmează să fie inclusă în Încheierea privind cercetarea incendiului, care va fi emisă de Laborator Experimental Antiincendiar în următoarele zece zile. Potrivit IGSU, incendiul a afectat o suprafaţă de 600 de metri pătraţi a acoperişului, dar şi bunuri din interiorul spaţiului sub formă de mostre de mobilier. Pompierii au evacuat în procesul de intervenţie două butelii de gaz de tip propan-butan, reuşind localizarea incendiului fără ca acesta să obţină răspândire. Pentru lichidarea arderii la faţa locului au fost implicate 12 autospeciale de intervenţie cu un efectiv de peste 60 de angajaţi.
Similare
RECOMANDĂRI