ACTUALITATE

Sondaj IRI. România este principalul partener economic al Republicii Moldova, după Uniunea Europeană

România este principalul partener economic al Republicii Moldova, după Uniunea Europeană. Sunt date ale unui sondaj de opinie realizat de Institutul Republican Internaţional. Potrivit studiului, Republica Moldova are cele mai strânse relaţii cu ţările Uniunii Europene, SUA şi China.

Potrivit sondajului, România e ţara cu care Republica Moldova are cele mai bune relaţii şi intră în topul celor mai importanţi parteneri politici şi economici. 16% dintre cetăţeni consideră că relaţiile cu România sunt foarte bune, iar 69% - că acestea sunt relativ bune. 9% dintre respondenţi vorbesc despre relaţii foarte bune cu Bruxelles-ul, iar 70% - despre relaţii relativ bune cu Uniunea Europeană.

Pe locul 3 se plasează Statele Unite. 5% dintre basarabeni cred că Republica Moldova are relaţii foarte bune cu SUA, iar 2% - cu China şi Federaţia Rusă.

Cum apreciaţi relaţiile curente ale Republicii Moldova cu ţările şi organizaţiile de mai jos?

România –  relaţii foarte bune (16%), relativ bune (69%)
UE –  relaţii foarte bune (9%), relativ bune (70%)
SUA – relaţii foarte bune (5%) relativ bune (63%)
China – relaţii foarte bune (2%) relativ bune (51%)
Rusia – relaţii foarte bune (2%) relativ bune (41%)

Potrivit sondajului Uniunea Europeană rămâne cel mai important partener politic şi economic al Republicii Moldova. De această părere sunt 72% dintre respondenţi. 57% consideră că principalul partener este România, 55% spun că e Rusia şi 29% cred că sunt Statele Unite ale Americii.

Care este cel mai important partener economic şi politic al Republicii Moldova?

UE – 72%
România – 57%
Rusia – 55%
SUA -  29%

Sondajul Institutului Republican Internaţional a fost realizat pe tot teritoriul Republicii Moldova (cu excepţia regiunii transnistrene) în perioada 9 februarie – 16 martie, pe un eşantion de 2.001 persoane şi are o marjă de eroare de plus/minus 2,4%.