ACTUALITATE

Soluţiile opoziţiei pentru depăşirea crizei sanitare în care se află Republica Moldova.

Testarea obligatorie a tuturor angajaţilor din prima linie de luptă cu pandemia, realizarea a cel puţin 5 mii de teste pe zi pentru a identifica persoanele infectate şi a le izola şi majorarea salariilor tuturor angajaţilor din sistemul medical. Sunt soluţiile opoziţiei parlamentare pentru a face faţă pandemiei de Covid-19. Grupul parlamentar Pro Moldova cere tuturor deputaţilor consolidarea eforturilor pentru a depăşi cât mai grabnic criza sanitară în care se află Republica Moldova.

Deputaţii Pro Moldova califică drept dezastruoasă criza sanitară de proporţii în care ne aflăm şi-i propun guvernului un set de recomandări pentru îmbunătăţirea situaţiei epidemiologice din ţară.

„Testarea în masă a angajaţilor din medicină şi a celor din alte domenii strategice cu risc înalt. Achiziţii centralizate de teste de calitate la un preţ adecvat pentru realizarea a minim 5 mii de teste pe zi. Vom insista pe dublarea salariilor în anul 2020 pentru toţi angajaţii din sistem”, A SPUS RUXANDA GALAVAN, deputat Pro Moldova.

În acelaşti timp, reprezentanţii formaţiunii Platforma spun că cea mai bună soluţie de depăşire a crizei sanitare şi economice în care ne aflăm este demiterea guvernului Chicu şi învestirea unui executiv profesionist.

„Suntem singurul partid care şi-a asumat guvernarea, acum într-o perioadă dezastruoasă, cu un deficit bugetar uluitor de mare, cu doar câteva luni înainte de prezidenţiale. 06.13 noi am scris deja proiectul moţiunii de cenzură, ne-am asumat guvernarea în condiţiile în care Moldova se prăbuşeşte”, a spus ANDREI NĂSTASE, lider PPDA/

Potrivit legii, demiterea Guvernului poate avea loc cu voturile a cel puţin 51 de deputaţi. În prezent, nici opoziţia şi nici guvernarea nu au cele 51 de mandate necesere demiterii Executivului actual şi învestirii unui nou guvern.