ACTUALITATE

Socialistul Vladimir Ţurcan, noul preşedinte al Curţii Constituţionale: „Nu putem fi supuşi la nicio forţă politică. În capul mesei va fi Constituţia şi doar Constituţia”

post-img

Vladimir Ţurcan, deputatul ales pe listele Partidului Socialiştilor, care a fost desemnat judecător la Curtea Constituţională şi ales astăzi în funcţia de preşedinte al acestei instituţii, spune că magistraţii de la CC nu vor putea fi supuşi niciunei forţe politice şi că sarcina actualei este recăpătarea încrederii societăţii în CC.

„În cadrul activităţii CC va fi strict respectată, nu pur şi simplu legislaţia în vigoare, va fi respectat jurământul pe care l-am depus vinerea trecută, să exercităm aceste atribuţii ale judecătorului CC în mod cinstit. Nu putem fi spuşi la nicio forţă politică. În capul mesei va fi Constituţia şi doar Constituţia”, a declarat Vladimir Ţurcan.

Întrebat despre criticile aduse la adresa alegerii sale la CC, având în vedere calitatea sa de membru şi deputat PSRM, Vladimir Ţurcan spune că Legea prevede că dacă la momentul numirii, persoana este membru al vreunui partid, atunci această persoană în mod obligatoriu, după depunerea jurământului, va depune cerere de suspendare din partid.
 
„Acest lucru deja l-am făcut sâmbătă, 17 august.  Ce ţine de integritate. Integritatea CC depinde şi de independenţa acestei Curţi, de aceea am spus că noi vom adopta hotărâri în strictă conformitate cu cerinţele Constituţiei”, a spus Ţurcan.

Ce ţine despre faptul că acesta nu şi-a depus dosarul şi nu a participat la concursul de selectare a candidaţilor la CC, şi alegea sa, într-un final, într-o astfel de funcţie, Ţurcan spune:

„Problema participării, neparticipării, cam mult se discută în societate, dar vreau să vă spun din start, legea nu interzice numirea judecătorului şi nu prevede desfăşurarea concursului”.

De menţionat că tot în şedinţa de astăzi a fost aleasă persoana care va exercita atribuţiile Preşedintelui, în condiţii de absenţă ale acestuia, va fi Liuba Şova.

Amintim că astăzi a avut loc prima şedenţă a Curţii Constituţionale în noua componenţă. Asta după ce vineri, cei 6 judecători şi-au depus jurământul (doi au fost aleşi de Guverni, doi de Parlament şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii).
 

ULTIMA ORĂ! Vladimir Ţurcan - noul preşedinte al Curţii Constituţionale