ACTUALITATE

DOC. „Socialiştii scriu lucruri trăsnite”. Cum a decis un deputat PSRM în numele întregii delegaţii a R. Moldova la Adunarea Parlamentară EURONEST

post-img

Deputatul socialist Petru Burduja, preşedintele delegaţiei Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară EURONEST, informează pe cale oficială copreşedinţii Adunării, că delegaţia R. Moldova se va abţine de la procedura de vot a amendamentelor Proiectului Rezoluţiei cu referire la crearea unui nou impuls pentru integrarea europeană. Asta deşi, alţi membri ai delegaţiei Republicii Moldova, precum Dumitru Alaiba sau Mihai Popşoi, spun că abţinerea de la vot a întregii delegaţii nu a fost discutată. În pofida faptului că socialistul scrie din numele întregii delegaţii, cei doi deputaţi, Popşoi şi Alaiba, spun că vor participa la procedura de vot. Demersul socialistului face parte din serialul ”Socialiştii scriu lucruri trăsnite”, a reacţionat Mihai Popşoi.

„Deputatul Burduja (PSRM) anunţă printr-un demers oficial Copreşedinţii Adunării Parlamentare a AP EURONEST despre faptul că delegaţia Moldovei la EURONEST „se va abţine” de la un vot pe o rezoluţie AP EURONEST referitoare la crearea unui nou impuls pentru integrarea europeană în cadrul strategiei UE pe termen lung privind Parteneriatul Estic şi la recuperarea, rezilienţa şi democratizarea în continuare în perioada post COVID-19.
MOTIVUL real: rezoluţia este, pe alocuri, critică în adresa Rusiei.

Sunt şi eu membru al AP EURONEST şi particip la vot.

(...) De fapt, am şi propus mai multe amendamente pe acest document. Ele ţin de lupta cu corupţia politică, cu spălarea banilor şi crima organizată, oligarhia, reforma justiţiei, promovarea reformelor structurale, dezvoltarea mediului de afaceri, respectarea drepturilor omului.

Deputatul Petru Burduja nu are nici un drept să exprime prin asemenea demersuri „poziţia oficială a parlamentului”, cum a formulat în demersul său.”, scrie deputatul Dumitru Alaiba. 

Un mesaj asemănător a fost postat şi de deputatul Mihai Popşoi: 

„După ce Zinaida Greceanii a scris Consiliului Europei că nu vrea ancitipate, iată că Petru Burduja continuă serialul ”Socialiştii scriu lucruri trăsnite.” Dlui Burduja nu-i este pe plac proiectul raportului Comitetului afaceri politice, drepturile omului şi democraţie al Adunării Parlamentare a Parteneriatului Estic (Euronest). Cu de la sine puteri, dl Burduja a decis, în numele întregii delegaţii, că noi nu vom participa la vot, deşi membrii delegaţiei nu s-au întrunit niciodata pentru a discuta aşa ceva.

Când e vorba de drepturile omului şi democraţie, în special când este menţionată Rusia sau Belarus, socialiştilor parcă le-ar da cu sare în ochi. Reacţia dlui Burduja este foarte ciudată pentru că Republica Moldova nu este pomenită deloc în textul raportului. Fiind disperaţi, Socialiştii devin tot mai caraghioşi în demersurile lor, facându-ne ţara de ruşine.

Evident, eu voi participa la vot, iar scrisoarea dlui Burduja nu are nicio valoare, la fel ca şi scrisoarea dnei Greceanii. Atât Consiliul Europei cât şi Euronest înţeleg foarte bine situaţia de la noi. Toţi ştiu cine sunt Socialiştii şi ce hram poartă. Partenerii externi ai Republicii Moldova sunt şi vor fi de partea poporului pentru că ei sunt bine informaţi, în pofida trăsnăilor scrise de Socialişti.

PS: Într-un parlament normal, dl Burduja ar trebui să răspundă pentru depăşirea atribuţiilor. Însă, acest parlament este departe de normalitate şi va pleca curând”.