ACTUALITATE

Situaţia din R. Moldova, discutată de Bogdan Aurescu şi Mike Pompeo, la Washington

post-img

Ministrul român al afacerilor externe Bogdan Aurescu şi secretarul de stat al SUA Michael R. Pompeo au avut luni, la Washington consultări politice cu privire la evaluarea stadiului şi prioritizarea proiectelor de interes comun pentru perioada următoare. Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat şi situaţia din R. Moldova. Cei doi oficiali au discutat despre necesitatea asigurării securităţii energetice a R. Moldova şi despre parcursul european al statului ca „singura opţiune în măsură să asigure dezvoltarea economică şi socială a acesteia în beneficiul direct al cetăţenilor săi”.

Potrivit CaleaEuropeană.ro, cei doi oficiali au agreat ca SUA şi România să păstreze o coordonare apropiată pe situaţia din R. Moldova. Şefii diplomaţiilor au avut un schimb de opinii cu privire la securitatea energetică, fiind evidenţiată relevanţa rezervelor de gaz românesc din Marea Neagră pentru securitatea regională, precum şi progresele în cadrul proiectului BRUA şi finalizarea interconectorului de gaz dintre România şi R. Moldova, la finalul lunii iulie 2020 (prin secţiunea Ungheni – Chişinău a gazoductului Iaşi – Ungheni – Chişinău), care asigură, în prezent, conectarea pieţei de gaze naturale din Republica Moldova cu cea europeană, prin România. Bogdan Aurescu a subliniat importanţa începerii, cu implicare americană, cât mai curând, a exploatării resurselor de gaz din platoul continental românesc pentru asigurarea independenţei energetice a României, R. Moldova şi altor state din regiune.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat evaluarea cu privire la situaţia din Republica Moldova şi a reiterat poziţia consecventă a României de susţinător al parcursului european al Republicii Moldova, aceasta fiind singura opţiune în măsură să asigure dezvoltarea economică şi socială a acesteia în beneficiul direct al cetăţenilor săi. Cei doi oficiali au agreat ca SUA şi România să păstreze o coordonare apropiată pe această temă.

Mike Pompeo, invitat la Bucureşti de omologul său român.

În cadrul consultărilor cu omologul american, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a evidenţiat tendinţa ascendentă a cooperării dintre România şi Statele Unite ale Americii pe parcursul anului 2020, când se aniversează 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi SUA, precum şi dialogul politic consistent dintre cele două state, reflectat inclusiv de recenta succesiune de vizite la Washington ale miniştrilor români ai apărării, economiei şi afacerilor externe, în concordanţă cu soliditatea şi dinamica Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări.

Confirmând dorinţa comună a României şi a SUA pentru aprofundarea cooperării pe toate palierele de interes reciproc, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu şi secretarul de stat al SUA Mike Pompeo au agreat iniţierea pregătirilor pentru organizarea celei de-a şaptea sesiuni de Dialog Strategic bilateral, la Washington, în prima parte a anului 2021. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat invitaţia adresată omologului american de a efectua o vizită la Bucureşti, atunci când situaţia epidemiologică o va permite, invitaţie primită cu deschidere de acesta.

Amintim că, şeful diplomaţiei române efectuează luni şi marţi o vizită la Washington, la invitaţia omologului american. Vizita are loc inclusiv în contextul în care, în acest an, se împlinesc 140 de ani de relaţii diplomatice româno-americane.