ACTUALITATE

SIS respinge acuzaţiile precum că ar fi fost implicat în interceptarea unor jurnalişti şi politicieni

post-img

Serviciul de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova (SIS) respinge afirmaţiile apărute în spaţiul public despre presupusa implicare a instituţiei în interceptarea unor reprezentanţi mass-media, lideri de opinie şi politicieni.

„Este regretabil faptul că se încearcă atragerea Serviciului de Informaţii şi Securitate într-o zonă a speculaţiilor, prin lansarea în spaţiul public a informaţiilor neverificate, trunchiate sau distorsionate, ce generează dezinformare, manipulare şi intoxicare a opiniei publice”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Instituţia condamnă aceste încercări de denigrare şi dezaprobă manifestările de implicare a serviciului în dispute cu substrat politic.

TVR MOLDOVA aminteşte că recent, preşedintele Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică, Chiril Moţpan, a prezentat informaţii precum că mai mulţi oameni ar fi fost filaţi şi interceptaţi în perioada în care democraţii erau la guvernare, printre care se numără Constantin Cheianu, Val Butnaru, Natalia Morari, Mariana Raţă, Valentina Ursu, Ion Preaşcă etc.