ACTUALITATE

Sergiu Sîrbu, la Punctul pe AZi: Dacă Dodon câştigă alegerile prezidenţiale, se aude că PD-ului i-ar reveni funcţia de premier

Am auzit că se discută să existe o alianţă PSRM - PD, în care PD să nu participe la prezidenţiale, iar pentru asta ar obţine câteva funcţii ministeriale. Declaraţia a fost la emisiunea Punctul pe AZi de la postul TVR MOLDOVA de către deputatul Sergiu Sîrbu, membru al noii fraciuni Pro-Moldova, care a mai adăugat că, dacă Igor Dodon va câştiga alegerile prezidenţiale, este posibil ca PD-ului să îi revină fuuncţia de prim ministru.

Deputatul a precizat că, oficial sau neoficial, alianţa PD-PSRM există.

„Totul se votează la pachet, se discută, se negociază, se pun oameni în funcţii. Consecinţele deja sunt clare”, a spus Servgiu Sârbu.

Potrivit deputatului, alianţa PD-PSRM se va oficializa şi se lucrează de mult timp la asta.

„Dacă scenariul se va realiza sau nu, vom vedea dacă va mai exista PD-ul în jumătate de an”, a declarat Sergiu Sîrbu.

Deputatul PPDA Alexandru Slusari a menţionat că PD este o anexă a majorităţii parlamentare.

„Credeţi că Pavel Filip decide multe în cadrul PD? Foarte multă lume este şantajabilă acolo.Cu toate treburile se ocupă doi oameni, Nichiforciuc şi Andronachi”, a spus Alexandru Slusari.

Potrivit deputatului, printre cei rămaşi există nemulţumiţi, care, chiar dacă nu agreează echipa lui Andrian Candu, sunt anti-Dodon.

„PD se îndreaptă spre absorbţie, dar nu de către PSRM, ci de către Igor Dodon”, a spus Alexandru Slusari.