ACTUALITATE

Sergiu Litvinenco, la Punctul pe AZi: Majoritatea parlamentară a scuipat pe recomandările partenerilor internaţionali

Urmează să avem discuţii cu partenerii de la Uniunea Europeană să vedem ce putem face ca să accesăm cele 30 de milioane de Euro, dar majoritatea parlamentară a scuipat pe recomandările partenerilor internaţionali. Declaraţia a fost făcută de deputatul PAS Sergiu Litvinenco care, în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA, a precizat că ţase din cele şapte condiţionalităţi ale UE pentru deblocarea asistenţei financiare pot di adoptate în viitorul apropiat.

„Cele 30 de milioane de Euro sunt foarte necesari pentru cetăţeni şi pentru ţară, având în vedere pandemia de coronavirus”, a declarat Sergiu Litvinenco.

Potrivit deputatului, condiţiile puse de UE au fost puse ulterior debarcării guvernului condus de Maia Sandu, mai exact atunci când partenerii europeni au văzut că Guvernul Chicu nu îndeplineşte nicio condiţie a UE.

„Sunt condiţii impuse exclusiv acestui guvern, despre care partenerii europeni au văzut că nu este în stare să facă reforme”, a spus Sergiu Litvinenco.

Deputatul Octavian Ţîcu a menţionat că, în condiţiile în care Igor Dodon va fi debarcat de la putere, singura ieşire din situaţie este formarea unui guvern provizoriu, de tranziţie.

„Acest Guvern provizoriu trebuie să aibă în vedre două lucruri. Mai întâi, ieşirea onorabilă din pandemie, prin accesarea banilor de la europeni şi de la români numai la o guvernare pro-europeană. Al doilea lucru ar fi că acest guvern trebuie să pregătească în mod corect alegerile prezidenţiale, astfel încât să câştige un candidat pro-european şi să pregătească terenul pentru alegerile parlamentare aniticipate”, a spus Octavian Ţîcu.

Deputatul grupului Pro-Moldova, Sergiu Sîrbu, a precizat că, pe viitor, se aşteaptă ca în Parlament să ajungă o majoritate responsabilă, care să respecte valorile şi condiţionalităţile Uniunii Europene.

„Evident că, o astfel de majoritate fragilă poate genera o instabilitate politică şi, de aceea, grupul Pro-Moldova a lansat un apel la consolidare a partidelor fără instituţionalizarea unui bloc politic”, a spus Sergiu Sîrbu.

Potrivit deputatului, cea mai mare problemă a acestui guvern este că, în realitate, nu există.

„Există doar preşedintele Dodon, cu secţia de miniştri, care sunt o anexă a preşedinţiei. Deciziile Guvernului se iau în altă parte, de aceea trebuie schimbat sau reformatat urgent”, a spus Sergiu Sîrbu, care a menţionat că actuala majoritate parlamentară ar putea dispărea săptămâna viitoare.