ACTUALITATE

Sergiu Litvinenco: Dacă nu vom dizlova acest Parlament, Republica Moldova va avea mult de suferit pe termen mediu

Dacă nu vom reuşi să dizolvăm acest Parlament, mă tem că, pe termen mediu, Republica Moldova va avea foarte mult de suferit, a declarat deputatul PAS Sergiu Litvinenco la emisiunea Punctul pe Azi de la TVR MOLDOVA. Acesta a menţionat că Republica Moldova are de ales între a mai sta 2-3 luni cu un Parlament care nu reprezintă neapărat interesele cetăţenilor şi a continua încă doi ani cu acest Parlament, unde hoţii dictează politici publice.

Potrivit deputatului, cei care formează actuala majoritate în Parlament nu se gândesc la interesele cetăţenilor, ci la propriile interese, deci Republica Moldova nu se va dezvolta.

„Nu ştiu ce reprezintă doamna Durleşteanu, dar simplul fapt că a acceptat, fie şi tacit, o coaliţie cu hoţii de miliarde, mă face să am întrebări serioase faţă de bunele ei intenţii şi viziunea pentru dezvoltarea Republicii Moldova”, a spus Sergiu Litvinenco.

„Care ar fi obiectivul din programul de guvernare cu referire la Aeroportul Chişinău? Ar vrea un Guvern susţinut de Partidul Şor să întoarcă aeroportul în administrarea statului? Ar fi interesat un Guvern care este susţinut de un partid beneficiar al furtului miliardului, să restituie banii Republicii Moldova?”, a spus Sergiu Litvinenco.

Deputatul PDM Monica Babuc a declarat ăn cadrul emsisiunii că PDM susţine mesajul Maiei Sandu raportat la suspiciunile şi dubiile asupra unor deputaţi.

„Ideal ar fi să fie ales alt Parlament. Cât de mult ne căznim să ajungem la aceste alegeri anticipate, mai există şi această situaţie neclară. Care va fi noul Parlament? Va fi acesta mai curat? Partidul Şor are şanse reale”, a spus Monica Babuc, care a mai menţionat că trebuie de ajuns la alegeri anticipate pe căi absolut legale, iar un eventual Guvern de criză ar trebui să pregătească aceste alegeri.

Vladimir Cebotari, deputat Pro Moldova, a menţionat că, în momentul de faţă, Republica Moldova are nevoie de un Guvern funcţional.

„Noi nu putem declanşa alegerile anticipate lăsând instituţiile nefuncţionale. Se adaugă la aceasta şi deficitul bugetar şi lipsa resurselor pentru acoperirea bugetului. Ne putem trezi în situaţia în care nu putem semna un act simplu pentru cetăţeni”, a spus Vladimir Cebotari.