Şeful misiunii OSCE în Republica Moldova subliniază importanţa circulaţiei libere pentru cetăţenii de pe malurile Nistrului
Sursa foto:osce Vizualizari:

Şeful misiunii OSCE în Republica Moldova subliniază importanţa circulaţiei libere pentru cetăţenii de pe malurile Nistrului

  „Carta de la Paris pentru o nouă Europă accentuează că libertatea de mişcare, precum şi libera circulaţie a informaţiei şi ideilor, sunt esenţiale pentru menţinerea şi dezvoltarea societăţilor libere şi a unor culturi înfloritoare. Prin urmare, orice acţiune ce consolidează libertatea de circulaţie, trebuie salutată”, a afirmat şeful misiunii OSCE în Republica Moldova.

„Deschiderea pe data de 18 noiembrie a podului dintre Gura Bâcului şi Bâcioc este o dovadă a acestei aspiraţii”, a declarat ambasadorul Michael Scanlan, cu ocazia celei de-a 27-a aniversări de la semnarea Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.

Oficialul a precizat că pentru a ajunge la acordul ce vizează deschiderea podului dintre Gura Bâcului şi Bâcioc, părţile au demonstrat un adevărat angajament de a acţiona în beneficiul oamenilor de pe ambele maluri. O asemenea abordare faţă de procesul de reglementare este anume acea la care partenerii internaţionali, mediatorii şi observatorii în formatul „5+2”, dar şi toate statele participante, au îndemnat în Declaraţia Consiliului de miniştri al OSCE din decembrie 2016.

„Aşa cum deschiderea podului a consolidat capacitatea de dezvoltare a ambelor maluri, abordarea demonstrată de către Părţi pentru a ajunge la acest rezultat îmi dă încredere că în următoarele zile şi săptămâni se va ajunge la mai multe acorduri. Acesta a fost un an de succes pentru noi toţi, dar el încă nu s-a terminat – mai multe lucruri bune vor urma”, a adăugat ambasadorul.

Cu douăzeci şi şapte de ani în urmă, şefii statelor participante la Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa s-au întâlnit la Paris şi au elaborat un document istoric, cunoscut sub denumirea „Carta de la Paris pentru o nouă Europă”. În acest document, ei şi-au expus aspiraţiile ca relaţiile în cadrul a ceea ce este acum regiunea OSCE, de la Vladivostok la Vancouver, să se bazeze pe respect şi cooperare, transmite IPN.
Similare
RECOMANDĂRI