UPDATE. La şedinţa secretă PD-PSRM a participat Chicu, dar şi Dodon. Despre ce au discutat
Sursa foto:Parlamentul Republicii Moldova Vizualizari:

UPDATE. La şedinţa secretă PD-PSRM a participat Chicu, dar şi Dodon. Despre ce au discutat

UPDATE: Şedinţa PSRM-PD este confirmată, în cadrul unui comunicat publicat pe pagina Parlamentului. La această şedinţă, însă, a participat şi preşedintele R. Moldova Igor Dodon, dar şi premierul Ion Chicu.

În comunicat se confirmă că la şedinţă au participat doar cele două fracţiuni: PD şi PSRM, la nivel de preşedinţi şi vicepreşedinţi. 

„Principalele teme discutate au fost legate de activitatea parlamentară şi guvernamentală în perioada următoare, inclusiv în ceea ce priveşte lansarea unor proiecte ample, pe termen mediu şi lung, care vizează îmbunătăţirea continuă a vieţii cetăţenilor. La întâlnirea de lucru s-au discutat şi principalele probleme ridicate de cetăţeni în vizitele întreprinse în teritoriu de reprezentanţii Preşedinţiei, Guvernului, Parlamentului”, se spune în comunicat. 



Ştire iniţială: 

Deputaţi din fracţiunea Partidului Democrat şi Partidului Socialiştilor ar avea o în această seară o întevedere secretă în cadrul Parlamentului. Democratul Sergiu Sîrbu a confirmat o astfel de şedinţă, însă spune că nu se află acolo, ci în teritoriu.

Democratul Sergiu Sîrbu spune că deţine o asemenea informaţie confirmată cu referire la o astfel de întrunire PSRM-PD, însă declară că nu ştia despre o asemenea şedinţă.

„Am aflat din presă despre această şedinţă. Din unele informaţi într-adevar, se confirmă ca exista o asemenea şedinţă. Noi ca membri ai fracţiunii nu am fost informaţi. Sâmbătă la Consiliul Naţional Politic nu am votat să acordam vreun mandat sa fie începute discuţii. Eu ca membru al CNP şi membru al fracţiunii aş fi vrut sa fim informaţi.  Aş vrea să ştiu şi eu despre ce se discută, din numele cui. Daca din numele  meu, eu nu am acordat nimănui mandat pentru asta.
 
Deputatul spune că nu a încercat să îşi contacteze colegii întrucât se află în teritoriu, în cadrul unei şedinţe/eveniment.
Similare
RECOMANDĂRI