ACTUALITATE

Secretarul general al Guvernului de la Bucureşti”: România a livrat R. Moldova echipamente medicale, a căror calitate poate fi probată prin certificatele de conformitate

Secretarul general al Guvernului României, Antonel Tănase, dezminte declaraţiile vicepreşedintelui Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, Emanuel Ungureanu (USR), precum că măştile şi echipamentele donate de către România Republicii Moldova ar fi fost de proastă calitate. În cadrul emisiunii „Punctul de AZi” de la TVR MOLDOVA, Antonel Tănase a menţionat că declaraţiile lui Emanuel Ungureanu sunt unele politice, iar România a livrat R. Moldova echipamente medicale, a căror calitate poate fi probată prin certificatele de conformitate.

„Noi avem documente că acele produse au fost de calitate şi, în general, nu numai faptul că avem o relaţie specială cu R. Moldova, dar pe dimensiunea relaţiilor externe, România până în prezent şi-a respectat blazonul, unul care este nobil şi un blazon ce ne face cinste. Declaraţia lui Emanuel Ungureanu este o declaraţie politică, ea nu are suport în realitate şi face parte dintr-o campanie internă, se apropie şi campania electorală, urmează două runde de alegeri: în septembrie – alegeri locale, în decembrie – parlamentare şi Emanuel Ungureanu este un personaj pitoresc care face declaraţii spumoase, acoperite de imunitatea parlamentară”, a spus Antonel Tănase.


Oficialul a afirmat că România a oferit Republicii Moldova un pachet consistent de sprijin pentru combaterea COVID-19, prin organizarea unei misiuni medicale, donarea de echipamente medicale, medicamente şi dispozitive medicale, care s-au încadrat în parametri de calitate, conform certificatelor puse la dispoziţie.


„Echipa medicală şi-a început activitatea în 30 aprilie şi a avut o misiune de 15 zile în spitalele din R. Moldova, care au tratat pacienţi infectaţi cu COVID-19. De asemenea ajutorul umanitar a fost semnificativ 3,5 milioane de euro şi au constat în 500 de mii de măşti, 25 de mii de combinezoane, 200 de mii de mănuşi şi 5 mii de viziere, medicamente şi dispozitive medicale, ce au fost livrate R. Moldova în 3 mai 2020 şi ulterior distribuite mai multor unităţi medicale din toate regiunile R. Moldova”, a spus el.

Secretarul general al Guvernului României susţine că şi România, şi R. Moldova, dar şi alte ţări din fostul bloc sovietic au fost supuse unui asalt al fake-news-urilor alimentate de Rusia.

„Şi România, şi R. Moldova, dar şi alte ţări din fostul bloc sovietic au fost supuse unui asalt al fake-news-urilor alimentate de fratele mare de la Răsărit, care ne-a îmbrăţişat până ne-a sugrumat pe toţi acum câţiva ani. Noi am avut un fel de cordon sanitar în zona ştirilor prin care am încurajat populaţia să îşi dezvolte spiritul critic, să vadă surse şi, în general, să se informeze din surse oficiale, au puse la dispoziţie toate informaţiile încât să fim echidistanţi, nu a fost vreo limitare a libertăţii presei. Am avut şi atacuri la adresa Guvernului, măsuruilor luate, la modul cum s-au făcut achiziţiile publice, s-au făcut declaraţii cu privire la anchete, la faptul că o să plătească toţi care au greşit şi în final avem un rezultat cu care noi toţi ne mândrim”, a menţionat oficialul.