ACTUALITATE

Secretarul de Stat al Departamentului pentru relaţia cu R. Moldova din cadrul Guvernului României: R. Moldova nu va avea un partener mai bun şi mai fidel decât România

R. Moldova nu va avea un partener mai bun şi mai fidel decât România, este o legătură firească, iar cei din Republica Modova trebuie să depună mai multă voinţă ca să recunoască că România niciodată nu va lăsa de izbelişte cetăţenii R. Moldova. Opinia a fost exprimată de către Secretarul de Stat al Departamentului pentru relaţia cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, Ana Guţu, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR MOLDOVA.

Ea susţine că România mereu a pus în prim plan relaţia cu R. Moldova în discuţiile cu partenerii externi.

„Importanţa României pentru R. Moldova este una colosală, acest lucru trebuie să îl înţeleagă fiecare cetăţean, indiferent de doctrina politică. La nivel interguvernmental România nu a ajutat o singură dată, din 2010 acţionează Tratatul de cooperare strategică. Vorbim de investiţii în şcoli, grădiniţe, instituţii culturale, autobuze şcolare, automobile oferite poliţiei, pe timpul pandemiei România a venit cu cel mai consistent ajutor de 3,5 milioane. Nu mai vorbim de ajutorul uman, când graţie SMURD sunt salvate vieţi, este un ajutor ce nu are preţ. Este important ca cetăţenii să conştientizeze că România este în spatele acestor ajutoare, nu cum făceau unele partide care îşi adjudecau acest lucru”, a spus Ana Guţu.

Secretarul de Stat al Departamentului pentru relaţia cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României a afirmat că statul român va continua să ajute R. Moldova aşa cum a făcut-o şi până în prezent. Totodată, ea a afirmat că urmează a fi identificate şi noi mecanisme de colaborare pentru susţinerea comunităţilor din R. Moldova, cu suportul României.

„România va primi 32 de miliarde de euro pentru a-şi reface economia, 19 vor fi granturi, sperăm să fie ceva şi pentru cooperarea transfrontalieră. În cadrul primului Comitet inter-ministerial pe care l-am organizat la 23 iunie am comunicat cu secretarii de stat din cadrul ministerelor Guvernului României şi am solicitat această implicare şi am avut o deschidere totală din partea tuturor ministerelor în a ţine în prim-plan cooperarea România-Republica Moldova şi în a avea grijă ca o bună parte din fondurile alocate pentru dezvoltare durabilă să fie redirecţionate către R. Moldova”, a spus Ana Guţu.

Totodată, ea a menţionat că, cooperarea între administraţiile locale din România şi Republica Moldova sunt un exemplu elocvent de suport al statului român pentru R. Moldova.

Înfraţirile şi mobilităţile ce au avut loc de-a lungul anilor au contribuit plenar la formarea mentalităţilor. Ne dorim ca aceste mobilităţi să dea roade în sensul relaţiilor umane, că asta înseamnă înfrăţiri", a menţionat ea.