ACTUALITATE

Scandal la Orhei, după decizia Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică privind interzicerea accesului în locurile de agrement

Scandal la Orhei. După decizia de ieri a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică privind interzicerea accesului în locurile de agrement, mai mulţi poliţişti şi carabinieri au blocat dimineaţă accesul vizitatorilor în parcul de distracţii "OrheiLand".

Primarul, mai mulţi deputaţi ai Partidului "Şor" şi locuitori ai oraşului au mers în parc şi s-au certat cu oamenii legii. Deputatul Marina Tauber susţine că în spatele deciziei ar sta interese politice. De cealaltă parte, reprezentanţii Executivului susţin că decizia Comisiei naţionale extraordinare pentru sănătate publică este obligatorie pentru toţi şi trebuie respectată.