ACTUALITATE

Săptămâna viitoare, la Soroca va fi organizat Festivalul Naţional al Mărului

post-img

Zeci de producători de mere se vor reuni la Soroca, pe 15 septembrie 2019, la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Naţional al Mărului. Evenimentul are drept scop promovarea producătorilor de mere autohtoni şi impulsionarea dezvoltării sectorului pomicol din ţară, inclusiv, promovarea tehnologiilor moderne de producere a merelor şi materialului săditor pomicol.

Tradiţional, producătorii de mere vor merge într-o paradă, alături de colectivele artistice din raion şi reprezentanţii instituţiilor de învăţământ, iar principalele activităţi de pe agenda Festivalului se vor desfăşura în preajma Cetăţii Soroca. De asemenea, şi în acest an vizitatorii vor participa la o expoziţie cu vânzare a  celor mai gustoase mere, la un târg de bucate tradiţionale, o paradă a costumelor  reprezentative  pentru festival, precum şi o expoziţie a materialului săditor.

Potrivit organizatorilor acţiunile au drept obiectiv popularizarea şi dezvoltarea sectorului agrar, promovarea producătorilor autohtoni de mere, precum şi a businessului specializat în tehnologii moderne de prelucrare a merelor şi producere a materialului săditor pomicol.

Totodată, în cadrul evenimentului vor fi organizat mai multe concursuri, iar câştigătorii vor fi decernaţi cu diplome şi premii speciale la nominalizările:

-         Lider în producerea merelor - 2019 ”;

-         Exportatorul de mere - 2019”;

-         Promotorul merelor pe piaţa locală - 2019 ”;

-         Procesatorul de mere - 2019”;

-         Livada anului 2019, pentru agenţii economici de tip corporativ;

-         Livada anului 2019, pentru producătorii agricoli de tip familial;

-         Investiţia anului 2019;

-         Infrastructura postrecoltare 2019.

Totodată, în cadrul evenimentului va fi amenajată o zonă de agrement pentru copii, cu activităţi potrivite pentru aceştia.