Sancţiuni pentru utilizarea şi comercializarea pungilor şi a veselei din plastic, aprobate de Parlament
Vizualizari:

Sancţiuni pentru utilizarea şi comercializarea pungilor şi a veselei din plastic, aprobate de Parlament

Utilizarea şi comercializarea pungilor de plastic şi a veselei de plastic vor fi sancţionate. Parlamentul a aprobat, în lectura a doua, în şedinţa plenară de astăzi, un proiect de modificare şi completare a Codului Contravenţional.

Potrivit proiectului, sancţiunile vor fi de până la 4 500 de lei pentru persoanele fizice şi de până la 12 000 de lei pentru persoanele juridice.

Aceste prevederi se referă la utilizarea şi comercializarea pungilor de transport fabricate din plastic, cu sau fără mâner, cu grosimea peretelui egală sau mai mare de 50 de microni, furnizate consumatorilor la punctele de vânzare de bunuri; a pungilor de plastic subţire, cu grosimea peretelui mai mică de 50 de microni, cu excepţia celor care sunt utilizate ca ambalaj ; şi a pungilor din plastic foarte subţire, cu grosimea peretelui mai mică de 15 microni, cu excepţia celor care sunt utilizate ca ambalaj.

Sancţiunile vor fi aplicate şi pentru utilizarea şi comercializarea farfuriilor, paharelor, a altor accesorii ale serviciilor de masă, precum şi a beţişoarelor de unică folosinţă fabricate din plastic, cu excepţia celor biodegradabile.

”Iniţiativa este în pas cu abordarea statelor dezvoltate care, conştientizând pericolul prezentat de materialele din plastic pentru mediul înconjurător, depun eforturi conjugate prin politici şi reglementări, în eliminarea lor. Este important ca Republica Moldova, atât la nivel de stat, cât şi la nivel de fiecare cetăţean, să sensibilizeze necesitatea schimbării unor obiceiuri şi practici, pentru a asigura o dezvoltare economică durabilă, cu impact minim asupra mediului înconjurător”, menţionează autorii iniţiativei legislative în nota informativă.

Parlamentul a aprobat, anterior, modificări şi completări la legislaţie prin care au fost interzise etapizat, începând cu 1 ianuarie 2019, utilizarea şi comercializarea pungilor de plastic, iar, începând cu 1 ianuarie 2021, – interzicerea totală. Totodată, începând cu 1 ianuarie 2021, vor fi interzise utilizarea şi comercializarea farfuriilor, paharelor, altor accesorii ale serviciilor de masă şi a beţişoarelor de unică folosinţă, cu excepţia celor biodegradabile.
Similare
RECOMANDĂRI