ACTUALITATE

Salvatorii din Republica Moldova au scos mai multe vehicule din nămeţi

post-img

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în ultimele 24 de ore, în Republica Moldopva, salvatorii şi pompierii au ajutat şoferi, care se aflau în dificultate pe drumuri.

Astfel, de ajutorul salvatorilor, pentru tractare, a fost nevoie în apropiere de satul Lupa-Recea, raionul Străşeni, unde un microbuz a derapat de pe traseu şi a rămas blocat.

Aceeaşi situaţie a fost înregistrată, cu un automobil, în apropiere de satul Parcani, raionul Călăraşi, dar şi cu un alt automobil de lângă satul Meleşeni, acelaşi raion.

Tot din cauza gheţuşului, şoferii altor autoturisme au apelat pentru ajutorul salvatorilor şi pompierilor în raionul Rezina, lângă localităţile Păpăuţi şi Ţahnăuţi, dar şi în oraşul Orhei, unde o ambulanţă a rămas blocată în timpul deplasării spre un pacient, din cauza condiţiilor dificile de circulaţie.
Conform Administraţiei de Stat a Drumurilor, în Republica Moldova, la lucrările de aplicare a materialului antiderapant pe partea carosabilă, au fost implicate 457 unităţi de tehnică şi 971 persoane, fiind distribuit circa 2.168 tone de material antiderapant.

În cazul în care e nevoie de ajutor pentru deblocare, tractare, dar şi alte situaţii care pun în pericol viaţa şi sănătatea, poate fi apelat de urgenţă Serviciul 901.