ACTUALITATE

S-a stins din viaţă solistul trupei 7 Klase

Veste tristă pentru iubitorii de muzică. Solistul trupei 7 klase, Cătălin Caragea, a fost găsit fără viaţă în apartamentul său din Chişinău. Informaţia a fost confirmată de poliţie. Anchetatorii susţin că pe corpul băiatului nu au fost găsite semne de moarte violentă iar una dintre ipoteze este sinuciderea.

Ofiţerul de presă al poliţiei Chisinau ne-a declarat că oamenii legii au fost alertaţi, în această noapte, la ora 3 şi 21 de minute, de către o rudă a tânărului. Aceasta a găsit trupul fără viaţă în apartamentul din sectorul Centru. Femeia s-ar fi dus să vadă de ce Cătălin Caragea nu a mai răspuns la telefon.

„Cazul este înregistrat iar poliţiştii anchetează cazul, dar şi motivul care l-ar fi determiant pe tănăr să recurgă la acest gest”, a spus NATALIA STATI, ofiţer de presă Inspectoratul de Poliţie, Chişinău.

Medicul legist nu a descoperit niciun semn de moarte violentă pe cadavrul băiatului. Nici poliţia nu a găsit un bilet de adio în locuinţa lui Cătălin Caragea. De ceva vreme, tânărul nu mai era activ pe reţelele de socializare. Pe Instagram, în ultima sa postare, a felicitat toate femeile cu ocazia zilei de 8 Martie. Pe pagina lui de Facebook, ultimă postare este o melodie cu titlul "Moarte".

Cel mai probabil, tânărul care avea doar  22 de ani va fi înmormântat în satul Malcoci, Anenii Noi. Anunţul a fost făcut pe reţelele de sociale de producătorul trupei 7 klase, Iurie Bădicu. Părinţii băiatului sunt în Italia, în una din zonele afectate de Covid-19 şi nu se ştie dacă pot veni la înmormântare. Formaţia 7 klase a fost fondată de Iurie Badicu şi avea cinci instrumentişti şi un solist - Cătălin Caragea.

S-au lansat în 2017 iar în 2018 au ajuns pe scena unui show TV din România.

Trupa are un contract de colaborare cu una dintre cele mai populare case de producţii din Bucureşti şi a lansat trei piese.

Moartea lui Cătălin i-a intristat pe fani şi sunt sute de mesaje de condoleanţe pe reţelele sociale.