Andrei Ivancov a fost numit director interimar al S.A. „Metalferos”, după ce fosta conducere a fost eliberată în baza cererii de demisie. Noul administrator al întreprinderii a fost prezentat colectivului de către şeful Agenţiei Proprietăţii Publice, Eugeniu Cozonac.
Directorul APP a declarat că schimbarea era absolut necesară şi speră că în cel mai scurt timp societatea pe acţiuni va prospera şi va atinge noi performanţe.
„Am siguranţa că noul director interimar, care este un adevărat profesionist, va veni cu idei bune, cu un plan de dezvoltare ambiţios care va creşte productivitatea şi prestigiul întreprinderii. Provocările sunt majore în domeniul pieţei metalelor, dar atunci când există voinţă şi pricepere, compania se dezvoltă, iar ţara are doar de câştigat”, a conchis Eugeniu Cozonac.
Noul director interimar susţine că este pregătit şi dispus să-şi concentreze cunoştinţele şi întreaga experienţă pentru dezvoltarea şi reabilitarea numelui întreprinderii.
„Voi fi deschis pentru comunicarea cu fiecare dintre angajaţi. Vreau ca prin munca pe care o vom face împreună, să schimbăm imaginea şi percepţia pe care o au oamenii despre această întreprindere. Sarcina noastră primordială, reieşind şi din legislaţia în vigoare care presupune liberalizarea pieţei metalelor, va fi stabilirea unui nou lanţ de comerţ”, a menţionat în discursul său Andrei Ivancov.
Andrei Ivancov are o experienţă vastă de muncă. Anterior a activat în calitate de director-adjunct al CNA, după care a ocupat funcţia de şef de direcţie în cadrul APP, a condus Societatea pe Acţiuni RED-Nord şi Întreprinderea de Stat NODUL HIDROENERGETIC COSTEŞTI, unde şi-a demonstrat calităţile manageriale impecabile, gestionând eficient mijloacele financiare şi obţinând rezultate economico-financiare înalte, cu un profit net de 24.5 milioane lei pentru anul 2020.
S.A. Metalferos a fost fondată acum aproape 70 de ani, iar în prezent are trei secţii de activitate. Este o întreprindere de colectare, păstrare, prelucrare, sortare, comercializare şi export a resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase. Deţine filiale în 6 raioane ale ţării şi are, în total, circa 200 de angajaţi.