ACTUALITATE

S-a încheiat prima rundă de negocieri pentru formarea cabinetului Orban. Premierul desemnat s-a întâlnit cu toate partidele care au votat moţiunea de cenzură

E gata prima rundă de negocieri pentru formarea noului guvern. Premierul desemnat, Ludovic Orban, a avut vineri o discuţie cu USR şi s-a declarat optimist că executivul va fi învestit cu sprijinul partidelor care au votat moţiunea de cenzură.

Premierul desemnat a încheiat negocierile pentru formarea cabinetului cu o discuţie lungă cu USR.

Liderii USR au constatat o deschidere din partea liberalilor, dar au condiţionat sprijinul pentru guvern. Vor să vadă că de la începutul săptămânii intră în Parlament iniţiativa lor "Fără penali", dar şi anularea recursului compensatoriu şi proiectul privind alegerea primarilor în două tururi.

Dan Barna, preşedintele USR: "A existat, într-adevăr, o deschidere explicită a premierului desemnat pentru aceste măsuri, au spus că susţin, urmează să întreprindă şi dialog şi negocieri cu celelalte partide pe care contează în constituirea majorităţii (...) Am stabilit să ne revedem marţi după-amiaza sau miercuri dimineaţa pentru încă o rundă de consultări şi pentru eventuale decizii".

Pentru Ludovic Orban a fost vorba de o discuţie foarte simplă, pentru că, spune el, viziunile USR şi PNL coincid în bună măsură.

Ludovic Orban, prim-ministru desemnat: "Contez pe susţinerea USR în investirea guvernului, pentru că nu pot să-mi imaginez că ar putea un partid de opoziţie care a fost alături de noi atâta timp, care a luptat împotriva PSD, că ar putea să contribuie în vreun fel la menţinerea la Palatul Victoria a lui Viorica Dăncilă".

Până acum, Ludovic Orban a primit promisiuni ferme de susţinere a guvernului doar de la minorităţile naţionale, dar şi partidele care au susţinut moţiunea au dat de înţeles că n-ar vota împotrivă, cu anumite condiţii. Numai Victor Ponta a declarat că nu va sprijini noul cabinet. Decizia nu este însă definitivă.