ACTUALITATE

România: Vaccinarea împotriva coronavirusului va fi posibilă şi în farmacii

post-img

Guvernul României va permite vaccinarea anti-COVID în farmacii şi nu doar testarea rapidă, care să confirme sau să infirme infecţia cu noul coronavirus. Prevederea apare într-o ordonanţă de urgenţă reaprobată de executiv aseară.

Ordonanţa a fost aprobată într-o primă formă joia trecută, a reamintit Luiza Gireadă, jurnalist TVR, pentru Telejurnal 19.00.

În forma aprobată aseară a apărut şi precizarea că farmaciştii vor putea, dacă vor dori, să facă şi vaccinări.

În continuare, trebuie emise ordine de ministru care să stabilească şi condiţiile concrete în care aceste operaţiuni se pot produce. Asta înseamnă că e necesar un spaţiu unde farmaciştii să poată să îndeplinească noile sarcini. Pe de altă parte, ei trebuie instruiţi să poată să facă atât testarea, cât şi vaccinarea.

Vor trece cel puţin 2-3 săptămâni până când aceste măsuri pot fi aplicate.

De asemenea, potrivit ordonanţei, în perioada stării de alertă, medicii de alte specialităţi decât boli infecţioase sau ATI vor putea îngriji pacienţi COVID-19 cu respectarea protocoalelor medicale, fără să fie răspunzători pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii.