ACTUALITATE

România nu lasă la greu Republica Moldova. În plină pandemie ajutorul vine tot de peste Prut

Aşa cum ne-am obişnuit deja, România nu lasă la greu Republica Moldova. În plină pandemie ajutorul vine tot de peste Prut. O echipă de medici din România a trecut graniţa şi şi-a început activitatea la spitalele din Bălţi, Chişinău şi Cahul. Doctorii şi asistenţii români îi vor ajuta pe specialiştii basarabeni să gestioneze cele mai complicate cazuri de Covid-19. Pandemia nu cunoaşte hotare, trebuie să luptăm împreună şi să învingem tot împreună, a spus Raed Arafat, şeful Departamentului pentru situaţii de urgenţă din România.

Medici, paramedici şi asistenţi medicali din România, recent veniţi din Italia, unde au acordat ajutor bolnavilor de Covid-19 de acolo, nu au stat mult pe gânduri şi s-au oferit voluntar pentru a da ajutor şi pacienţilor din Republica Moldova.

„Aveti ocazia de a face bine semenilor nostri de peste Prut, si prin această misiune să arătăm că suntem mai aproape unii de alţii”, a spus LUDOVIC ORBAN, prim-ministrul României.

Medicii români au trecut Prutul cu încredere şi speranţă că putem învinge doar împreună.

„Nu este prima misiune la care particip, de câteva zile am venit şi din Italia, am participat alături de colegii noşti în semn de solidaritate şi cu mare drag acolo unde este nevoie de noi ajutăm cu mare drag oamenii aflaţi în situaţii de criză”, a declarat MARIA-ELENA CASONI, medic, România.

„Este un gest de normalitate să venim să ajutăm colegii din Republica Moldova, boala nu are granite, nu are limite. Vorbim despre o pandemie, iar în această pandemie efortul trebuie să fie comun, nu putem şi nici nu este normal să fim izolaţi”, a spus ALIN SUCIU, medic, România.

Doctorii români au fost repartizaţi la spitalele din Chişinău, Bălţi şi Cahul. Aceştia vor sta 15 zile în Republica Moldova şi vor activa în secţiile primiri urgenţe, anestezie şi terapie intensivă.

„Noi suntem desemnaţi pentru tratamentul pacienţilor extrem de gravi, deci echipa care va fi la noi se va ocupa împreună de pacienţii extrem de gravi”, a precizat ANDREI UNCUŢA, director, Spitalul Republican "Timofei Moşneaga".

Ministerul Apărării din România a adus 10 izolete pentru transportarea bolnavilor de Covid-19.

„Izoleta este o inivaţie a agenţiei cercetare militară, am adus doar una aici, ele sunt 10 de toate. Sper să fie de mare folos, şi să fie folisită de cât mai puţine ori”, a precizat  NICOLAE CIUCĂ, ministrul Apărării, România.

Ajutorul României nu se opreşte aici. Bucureştiul oferă Republicii Moldova şi un lot de echipamente medicale şi materiale medicale format din 500.000 măşti, 50.000 de combinezoane, viziere şi mănuşi.

„Am apelat la medici voluntari, pe lângă colegii noştri de la Ministerul Apărării şi pot să vă spun că lista s-a umplut în două zile. Impactul nu poate să fie decât unul pozitiv. 01.17 din păcate este un virus care nu este uşor de controlat, nu cunoaşte graniţe, limite, suntem cu toţii în această problemă şi va trebui să ieşim împreună”, a precizat RAED ARAFAT, secretar de stat, şeful DSU România.

Recunoştinţă şi apreciere. Este răspunsul autorităţilor de la Chişinău pentru poporul român. Sprijinul acordată arată, odată în plus, că împreună suntem mai puternici.

„Gestul de astăzi făcut de poporul român, care se confruntă la fel cu efectele pandemiei de covid 19 este unul apreciabil şi de valaore înaltă. este valoros pentru că această activitate vine de la inimă la inimă şi vine pentru a consolida sistemul de sănătate şi pentru a salva vieţi omeneşti”, a spus VIORICA DUMBRĂVEANU, ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Republica Moldova.

Nu este pentru prima dată de la începutul pandemiei când România este alături de Republica Moldova. Atunci când Guvernul de la Bucureşti a decis să sisteze exporturile de medicamente, pentru a-şi asigura necesităţile interne, excepţie a făcut doar Republica Moldova.