ACTUALITATE

„România Mare – Primul Centenar”: un an cu programe speciale la TVR

post-img

TVR a lansat proiectul dedicat aniversării Centenarului Marii Uniri cu transmisia spectacolului susţinut de Orchestra Română de Tineret, la Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti care a avut loc duminică, 26.11, cu începere de la ora 20.00. În avanpremiera concertului, la 18.30, jurnalistul Mihai Constanstin a discutat cu invitaţii săi despre importanţa Marii Uniri.

Pe parcursul unui an, Televiziunea Română va difuza emisiuni speciale, transmisiuni în direct, documentare istorice consacrate pregătirii Marii Uniri şi „războiului reîntregirii”, serii de portrete ale românilor care au înfăptuit România Mare, documentare dedicate evenimentului şi filme istorice.

Sub genericul „România Mare – Primul Centenar”, TVR va realiza şi difuza pe toate canalele sale emisiuni speciale, transmisiuni în direct, documentare, filme artistice şi campanii susţinute de Ştirile TVR.

De vineri, 1 decembrie, istoricul Adrian Cioroianu ne prezintă o sută de poveşti despre începutul României Mari, de la Primul Război Mondial la Constituţia din 1923, de la încrâncenarea luptelor până la dramatismul tratativelor de pace. În fiecare zi, TVR 2, TVR Moldova şi TVR Internaţional vor difuza noua serie a emisiunii „5 minute de istorie”, dedicată Centenarului Marii Uniri.

Consacrată unei generaţii eroice, care a făurit şi cârmuit România modernă, noua serie a „Memorialului durerii”„Oamenii mari care au făcut România Mare”, creionează portretele părinţilor fondatori ai noului stat român. În fiecare sâmbătă, de la ora 14.00, TVR 2 aduce povestea unor personalităţi precum Iuliu Maniu, Ion Lapedatu, Ilie Lazăr, episcopul Iuliu Hossu, Ion I.C. Brătianu sau Samoilă Mârza (fotograful Marii Uniri), militanţi neobosiţi pentru realizarea aspiraţiilor naţionale de întregire şi unitate.

Ciclul „Duminica filmului românesc” va aduce, sub egida „România Mare – Primul Centenar”, o selecţie de lungmetraje istorice. În fiecare duminică, TVR 2 va difuza ecranizări în regia marilor cineaşti români, dedicate istoriei României. De Ziua Naţională, telespectatorii vor putea urmări filmul „Burebista”, în regia lui Gheorghe Vitanidis, de la ora 22.10, la TVR 2, iar duminică, 3 decembrie, de la ora 20.10, vom revedea drama „Columna”, în regia lui Mircea Drăgan.

Ştirile TVR prezintă campania #eusuntromania, dedicată aniversării Centenarului Marii Uniri şi ne oferă ocazia să îi cunoaştem pe cei care, prin ceea ce fac, duc mai departe aspiraţiile înaintaşilor şi sunt mândri să spună: Eu sunt România! Seria de reportaje inedite prezintă 100 de tineri ale căror reuşite, idei, eforturi vor modela România următorilor 100 de ani.

În anul Centenarului, Eurovision uneşte România! Pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision, Selecţia Naţională va avea cinci semifinale şi o finală, organizate în şase oraşe din România, unite în Anul Centenarului de tema alegerii reprezentantului ţării noastre la etapa internaţională a Concursului Eurovision 2018.

Până la 1 decembrie 2018, TVR va reflecta manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri, organizate sub egida Guvernului României, Preşedinţiei, Parlamentului, Academiei Române şi altor instituţii publice.